Homepage  / Știri

Noul sezon „IComedy” va fi prezentat de Buzdugan, Pavlu și Bordea

Noul sezon "IComedy" va fi prezentat de Buzdugan, Pavlu și Bordea

de Redactia Tvmania

Noul sezon "IComedy", care va începe în curând la Antena 1, va fi prezentat de Daniel Buzdugan, Șerban Pavlu și Cătălin Bordea. Mikey Hash, fostul prezentator al emisiunii (înlocuitorul lui Mihai Bendeac, n.r.), va fi implicat în alte proiecte ale trustului Intact.

La „IComedy”, varianta 2014, va fi promovat un umor de o factură care nu se regăsește în momentul acesta în nici o altă emisiune de televiziune din România, se arată într-un comunicat trimis de oficialii Antena 1.

„Show-ul se desfășoară pe două planuri, al televiziunii, de care se va ocupa Buzdugan și Pavlu, și al internetului, care va cădea în sarcina lui Bordea. Ei sunt într-o competiție continuă: cine face cele mai reușite sketch-uri sau cine găsește cele mai tari subiecte. Bordea e absolut convins că pe internet găsești cele mai impresionante subiecte, pe când Buzdugan nu este de acord, susținând că zona tv românească este mai spectaculoasă decât tot internetul din lumea asta. Competiția aceasta între ei nu va conține nimic agresiv sau jignitor. Ei au și un arbitru, Șerban Pavlu, asistentul lui Buzdugan, care este construit în genul “sunt eu arbitru echidistant, dar, totuși, îl ajut pe unul dintre ei…”, pentru că așa e la noi, la români”, spune Iura Luncașu, cel care va regiza pentru Antena 1 show-ul iComedy.

Nici unul dintre cei trei prezentatori nu credea că o să se așeze, în acest sezon, la pupitrul emisiunii.

“E o provocare pe care am primit-o ca pe un cuțit înfipt în spate, pentru că nu mă așteptam (râde). Cred că o să iasă mișto!”, spune Daniel Buzdugan.

„Mi-au zis că mă potrivesc foarte bine acolo”, adaugă Cătălin Bordea.

“Singura emisiune pe care am mai prezentat-o a fost pentru Loteria Română, acum vreo 15 ani, având-o ca parteneră pe Andreea Antonescu, de la Andre. Mă bucur să mă aflu și în această ipostază în emisiunea iComedy la care țin mult, pentru că reprezintă o parte a mea ca actor mai puțin exploatată”, spune și Șerban Pavlu.

Telespectatorii îşi vor descreţi frunţile

Umorul va fi unul clasic, de situație, un umor bazat pe jocul actoricesc, inspirat din fapte reale, din viața personajelor de zi cu zi, dar care păstrează și suspansul, “un umor de o factură care nu se regăsește în momentul acesta în nici o altă emisiune de televiziune din România”, după cum îl descrie Șerban Pavlu.

“Îi invităm pe toți părinții să deschidă televizoarele pe iComedy fără să se teamă că va trebui să le pună copiilor mâinile la ochi sau la urechi, în timp ce urmăresc show-ul nostru.  Pentru că ne dorim ca la iComedy să se uite toată familia”, mai spune Daniel Buzdugan.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton