Homepage  / Știri / Televiziune

Ce noutăți au pregătit Cartoon Network și Boomerang pentru luna august 2021. Când începe serialul „Insula monștrilor”

Ce noutăți au pregătit Cartoon Network și Boomerang pentru luna august 2021. Când începe serialul „Insula monștrilor”

de Redactia Tvmania

Vacanța alături de Cartoon Network continuă! În august se prevede un nou serial, Insula Monștrilor. Spectatorii vor putea, de asemenea, să vadă premiera noului sezon din Insula Taberei de Vară și vor urmări un maraton din Vacanța de vară cu Gumball.

Insula Monștrilor

Premiera pe 9 august, la 13:40, continuă zilnic, de la 13:40

Insula Monștrilor urmărește aventurile înfricoșător de amuzante ale fraților pasionați de surf, Jan și Dean. Bucurându-se de o vacanță de vară fără sfârșit, ei se distrează pe insula Iki-Iki, petrecând împreună cu unchiul lor și o grămadă de monștri răutăcioși, în căutare de fiori.

Împreună cu noii lor prieteni diabolici, ei dezvăluie misterele unei legende locale de surf și îi împiedică pe băieții răi să le distrugă distracția. Monster Beach este mult mai distractiv decât o escapadă tipică tropicală. La urma urmei, viața este o adevărată aventură când prietenii tăi sunt monștri!

Într-unul dintre episoade, doi lei de mare singuratici vor vizita, de asemenea, plaja. Vor cere ajutor locuitorilor insulei, convingându-i că sunt săraci. Gata întotdeauna să ajute, Amfibia se va grăbi în salvarea animalelor. Eroina nu știe că acești nou-veniți vicleni vor doar să se bucure de lux.

 

Vacanța de vară cu Gumball

Premiera maratonului pe 16 august, la 11:20, continuă zilnic de la 11:20

 

Cei mai tineri spectatori vor vedea episoade despre aventurile lui Gumball și ale locuitorilor din orașul Elmore. În episoadele maratonului, băieții se vor plictisi să se joace împreună. Vor avea parte de aventuri alături de Tina, Banana Joe și Tobias. Își vor simți lipsa unul celuilalt?

Gumball se ceartă adesea cu vecinul său morocănos, domnul Robinson. În ciuda problemelor, bătrânul va salva viața lui Gumball la un moment dat. Protagonistul va încerca să-și schimbe comportamentul pentru a-l răsplăti pe domnul Robinson.

 

Insula Taberei de Vară

Premiera sezonului 3 pe 21 august, la 14:35, continuă în fiecare sâmbătă de la 14:35

Insula Taberei de Vară îi urmărește pe Oscar și pe cel mai bun prieten al său, Aricel, care tocmai au fost lăsați în prima lor tabără.

Departe de părinți, cei doi prieteni trebuie să-și adune tot curajul să se aventureze în misterele și minunile acestei tabere magice în care consilierii taberei sunt vrăjitoare, caii devin unicorni, iar monștrii trăiesc sub pat. Nu toate taberele oferă posibilitatea de a înota în piscină cu un rechin care vorbește, de a se târâ sub pat într-un univers diferit sau de a face prieteni cu luna, dar pe Insula Taberei de vară se poate întâmpla orice.

Eroii din „Insula Taberei de vară” se întorc în al treilea sezon al serialului. De data aceasta, creatorii prezintă și povești care au loc în afara insulei magice.

Susie și Ramona au o misiune importantă. Ele sunt singurele care pot salva New York-ul de o ciumă care afectează creaturi magice care dispar misterios din tot orașul. Pentru a afla cauza problemei, ei vor începe să investigheze.

 

 

Recomandări BOOMERANG­ pentru luna august 

Boomerang îi invită pe micii spectatori la premierele din luna august. Surpriza lunii este seria de episoade cu ghicitori „Joaca de-a detectivul”. Eroina seriei așteaptă spectatorii în pauzele unor episoade din seriale precum „Tom și Jerry Show” sau „Mr. Bean”. De asemenea, va începe un maraton cu eroii din „Looney Tunes: Bebelușii în scutece”.

Ciupi-Ciupi și Ciupercuțele

Premiera pe 30 august, la 18:00, continuă zilnic, de la 18:00

Ciupi-Ciupi și cei mai buni prieteni ai săi, Lilit și Chep explorează și descoperă cât de distractivă și interesantă poate fi viața în sălbăticie. Episoadele sunt interesante și pline de acțiune, deoarece trio-ul caută noi experiențe care să le dezvolte abilitățile, își testează personalitățile și limitele.

Mush-Mush visează să fie la fel de rapid ca prietenul său din pădure. Este convins că prin talentul lui și-ar dovedi unicitatea față de ceilalți! Mush-Mush decide să organizeze o competiție și se așteaptă ca prietenul să nu refuze participarea.

Lui Chep îi place să studieze și va dori să învețe totul despre ciuperci sau superstiții din pădure. În acest scop, el va merge la cel mai înțelept dintre ciupercuțe. Dar oare legendele sunt adevărate?

 

 Joaca de-a detectivul

Premiera pe 2 august începând cu 15:00, continuă de luni până vineri, de la 15:00

Toți iubitorii de ghicitori vor avea ocazia să se gândească împreună! Detectivul Holmes este gata să rezolve orice puzzle! Între episoadele serialelor „Tom și Jerry Show”, „Taffy”, „Mr. Bean” și „Grizzy and the Lemmings”, mica eroină îi va ajuta pe telespectatori să rezolve probleme neobișnuite din episoadele din desene animate.

Cum a funcționat următoarea capcană pe care Tom a pus-o pentru Jerry? Împreună cu detectivul Holmes, micii sepctatori vor afla secretele planurilor complicate ale personajelor din serialele celebre. Mica eroină îi încurajează, de asemenea, să rezolve singuri cazuri.

 

Weekend cu Baby Looney Tunes

Premiera maratonului pe 7 august, ora 13:00; difuzat sâmbătă și duminică, în intervalul 13:00-16:00

Aproape toată lumea cunoaște personajele din Looney Tunes. Dar spectatorii știu ce iubeau eroii lor iubiți să facă în copilărie? „Looney Tunes: Bebelușii în scutece” aduce răspunsul la această întrebare!

În maratonul din august, Daffy va inventa poveste cu adevărat înfricoșătoare și toată lumea se va teme! Tweety va fi curajos și crede că este un adevărat supererou. Va avea cu adevărat superputeri? Toți cei mici vor participa la concursul de sărituri în lungime la piscină. Întregul grup se va distra de minune, dar pentru unul dintre ei va fi o provocare: Sylwester se teme de apă!

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton