Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Noutăți în grila postului TVR 2. Ce emisiuni revin pe micile ecrane cu noi sezoane

de Redactia Tvmania

Din această săptămână, telespectatorii se vor bucura de noi programe pentru întreaga familie. Nu vor lipsi umorul, divertismentul, emisiunile despre sănătate şi natură, poveştile unor oameni excepţionali, ediţiile speciale şi sezoane noi ale emisiunilor consacrate.

 

Dacă e duminică, e „Drag de România mea”. Paul Surugiu Fuego dă startul celui de-al patrulea sezon al Galelor.

Din 24 mai, telespectatorii sunt invitaţi să urmărească noi ediții duminica, de la ora 15:00. În acest sfârşit de săptămână suntem invitaţi la o celebrare specială a renumitului “Ansamblu Transilvania”, din Maramureș, care a aniversat în platoul emisiunii 60 de ani de existență. Printre marii artişti invitați să cânte și să povestească despre acest brand românesc se numără Angela Buciu și ea celebrând, la rându-i, 60 de ani de activitate. Ne vom întâlni şi cu Irina Loghin care va cânta, desigur, alături de Paul Surugiu.

Cum lumea s-a pus în mişcare, din 24 mai, de la ora 17:00, Mitică Popescu ne invită să urmărim un nou sezon de reportaje şi poveşti din zona rurală, spuse cu haz în emisiunea “D`ale lu` Mitica”.

Pentru realizarea filmărilor s-au făcut eforturi deosebite. La 82 de ani, actorul Mitică Popescu a filmat în condiţii speciale de igienă şi protecţie sanitară, iar reporterul Marian Marin a ieşit din izolare pentru a pleaca pe teren, deşi are 66 de ani.

Din grila pentru întreaga familie nu lipseşte umorul. La TVR 2, vineri seara este “Gala Umorului”.

Din 22 mai, de la ora 20:00, Corina Dănilă şi Dragoş Huluba  dau startul unui nou sezon, cu numărul XIII. Din Arhiva Televiziunii Române avem umor fin, de calitate, alături de mari actori de comedie: Toma Caragiu, Amza Pellea, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Octavian Cotescu, Stela Popescu, Ştefan Bănică şi mulţi alţii. Aşa cum ne-am obişnuit, momentele de arhivă alternează cu cele din studio, iar  în distribuţie, alături de cei doi actori-prezentatori, îi revedem pe Dorel Vişan, Mirela Zeța, Marius Rizea şi Silviu Debu.

Dacă v-aţi propus să cunoaşteţi personalităţi emblematice, Irina Păcurariu vă invită la un nou sezon “Reţeaua de idoli”.

Din 24 mai emisiunea se transforma în #rețeauadesperanță, unde sunt invitaţi oameni care ne-au ajutat să trecem mai ușor perioada de criză, români cu inițiativă, personaje care dau încredere că normalitatea, fie ea și una model nou, există. Duminică, de la ora 18:00, în prima ediţie îl vom cunoaşte pe doctorul Horaţiu Suciu, din Târgu Mureş, specializat în chirurgie cardiacă şi singurul medic care, alături de echipa sa, face transpant de inimă la copiii din România.

Poveştile unor oameni speciali le aflăm în fiecare marţi, de la ora 21:00, la “Destine ca-n filme”.

Noul sezon debutează pe 26 mai, cu destine începute în România şi continuate în întreaga lume. Printre invitaţii Iulianei Marciuc se va număra şi alpinistul Alex Găvan care a reuşit să escaladeze munţii Karakorum din Pakistan, ajungând pe cel mai înalt vârf, Gasherbrum 2, la o înălţime de 8035 de metri fără oxigen suplimentar.

Din 23 mai, emisiunea “Cap compas” e gata să vă poarte în călătorii pe meleaguri îndepărtate cu ediţii în premieră.

În fiecare sâmbătă, de la ora 12:30, Elena Dinu şi Titi Dincă ne dezvăluie lumea din Extremul Orient până în Europa mediteraneeană iar emisiunile déjà consacrate la TVR2, “Pescar hoinar” (duminica, de la ora 10:00) şi “Natură şi aventură” (din 14 iunie), în România.

Despre sănătate şi frumuseţe aflăm (duminica, de la ora 12:30) în emisiunea “Sănătate cu de toate” şi din 23 mai, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00, prezentatoarea Alina Ionescu ne propune  “Zile cu stil”.

Din 30 mai, în fiecare sâmbătă, de la ora 11:00, sunt programate noi ediţii ale emisiunii despre cai de rasă şi competiţii ecvestre, în emisiunea “Descălecaţi în Carpaţi”. În schimb, pentru pasionaţii de… cai putere, Mihai Alexandrescu și Andrei Barbu, realizatorii emisiunii “MotorVlog”, difuzată sâmbata, de la ora 17.30, au pregătit noi provocări.

Emisiunea “E vremea ta!” revine la TV din 1 iunie, de la ora 19.45. După două luni şi jumătate în care fanii au aflat cele mai noi știri despre vreme, climă şi tot ceea ce ne înconjoară din mediul online, Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu se întorc pe micul ecran.

De Ziua Copilului, TVR 2 a pregătit ediţii speciale. Iuliana Marciuc, Liana Stanciu, Marina Almășan şi Irina Păcurariu, realizatoarele emisiunii #DEACASAIMPREUNA vă aşteaptă de la ora 20:00 pentru o serie de interviuri şi reportaje. La “România… în bucate” puteţi urmări o ediţie specială de la Timişoara.

Şi în luna iunie, la TVR 2 continuă emisiunea “Teleşcoala”. Pentru elevii care se pregătesc de examene, “Teleşcoala” oferă suport până pe 12 iunie.

De asemenea, în fiecare duminică,  de la ora 10:30, TVR 2 continuă să transmită în direct slujbele de la Catedrala Romano Catolică Sfântul Iosif, în emisiunea “Repere sacre”

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te