Serialul de comedie „Tânărul Sheldon”, care va putea fi vizionat pe Comedy Central în fiecare duminică, din data de 4 noiembrie, de la ora 18:00, ilustrează copilăria lui Sheldon Cooper, viitorul protagonist al „Teoriei Big Bang”, începând cu vârsta de nouă ani. El trăiește în East Texas, Statele Unite Ale Americii iar viața copilului nu este una ușoară întrucât este un mic geniu în ale matematicii și ale științei într-o lume în care domină de fapt fotbalul și biserica. Întreaga familie este martoră la faptul că Sheldon nu se poate integra în societate și face eforturi supreme pentru a încerca să îl facă să se adapteze. Tatăl se pare că este cel mai afectat, în timp ce mama își păstrează latura protectoare, deși observă și ea diferențele dintre fiul ei și ceilalți. Serialul se va difuza în reluare în fiecare sâmbătă, de la ora 18:00.
De asemenea, uitați de bancurile cu Chuck Norris! E rândul lui Bruce Willis să fie ținta celor mai amuzante și ireverente insulte, și asta timp de 85 de minute. Și nu îl face cu ou și cu oțet oricine, ci apropiații lui, de la fosta soție până la actuala vecină, colaboratori și buni prieteni: Demi Moore, Martha Stewart, Edward Norton, Cybill Shepherd, Joseph Gordon-Levitt (roast master), Dennis Rodman, Jeff Ross, Martha Stewart, Kevin Pollak, Lil Rel Howery, Nikki Glaser, Jeffrey Ross și Dom Irrera. „Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis) a fost filmat în această vară la Hollywood Palladium din Los Angeles și se difuzează în exclusivitate în România pe Comedy Central vineri, 2 noiembrie, de la ora 23.00.
De câți scenariști e nevoie ca să îl pui la zid pe Bruce Willis? Roast-ul demonstrează că de cel puțin 15. Însă și rezultatul e spectaculos: „Bruce Willis, ești original până-n pânzele albe – cum de poți să arăți ca un nazist și o victimă a Holocaustului în același timp?”. „Bruce Willis se lupta cu teroriștii dinainte ca ei să fie arabi”. „Bruce Willis vrea atât de mult un Oscar încât se transformă încet, încet în statuetă”. „De-abia aștept să văd următorul tău film: «Greu de ucis 6: Cauze naturale»”. Acestea sunt doar replicile unuia dintre participanții la roast, Jeff Ross.
„Bună seara! Sunt Demi Moore și am fost căsătorită cu Bruce Willis timp de primele trei filme «Greu de ucis», ceea ce e logic, pentru că ultimele două au fost de rahat”, recunoaște fosta soție a actorului, care nu se dă înapoi nici de la glume despre MeToo. „Am fost acolo când cariera lui Bruce a luat o turnură neașteptată, odată cu rolul din «Pulp Fiction». Atunci a părut ciudat ca un ditamai star al filmelor de acțiune să facă un film independent și cu buget mic, dar Bruce s-a dus la hotelul unde stătea Harvey Weinstein și nu știu ce a făcut, dar a venit acasă și mi-a spus că a obținut rolul!”, a dat din casă Demi Moore, nu fără să precizeze: „Mă uit la căsnicia noastră cum mă uit la «Al șaselea simț». Eram căsătoriți, dar tu erai mort de fapt”.
„Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis) este o producție proprie Comedy Central, iar printre victimele sale s-au numărat Justin Bieber, Charlie Sheen și Donald Trump.
„Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis) poate fi vizionat în reluare pe 4 noiembrie, de la ora 22.00 și pe 5 noiembrie, de la aceeași oră.
Serialul „Tânărul Sheldon” se va difuza în reluare în fiecare sâmbătă, de la ora 18:00.