Anul acesta, Dani Oțil a devenit tată pentru prima oară. O lungă perioadă, atât el, cât și Gabriela Prisăcariu au urcat pe conturile de socializare numai fotografii în care figura lui Luca Tiago era ascunsă. Recent, tânăra mămică a postat prima imagine în care i se vede și fața bebelușului. Cum a reacționat Dani, vedeți în materialul de mai jos.
Așteptarea a luat sfârșit, iar după ce au auzit numeroase povești despre micuțul Luca Tiago, fanii lui Dani Oțil și ai Gabrielei Prisăcariu au putut vedea fața bebelușului.
În imaginea postată online, Gabriela Prisăcariu îl ține în brațe pe cel mic. Ei sunt îmbrăcați la fel, în haine comode de casă, de culoare roșie.
Ce a comentat Dani Oțil după ce soția lui a postat fotografia cu Luca Tiago
Printre cei care au reacționat la imaginea postată de Gabriela Prisăcariu s-a numărat, desigur, și tatăl Dani Oțil. Acesta a făcut un comentariu hazliu. Matinalul de la Antena 1 a evidențiat faptul că bebelușul are gropițe. De aceea, a spus că nu este copilul lui și că a fost doar închiriat pentru această ședință foto.
„Are gropițe?! Acu văd. E închiriat pentru poză? Nu e al meu”, a comentat Dani Oțil.
De asemenea, merită menționat că imaginea postată online a adunat în 15 ore de la publicare aproape 35 de mii de aprecieri.
Dani Oțil are planuri mărețe de când a devenit tată
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu trec prin clipe unice și pline de fericire de când fiul lor, Luca Tiago, a venit pe lume. Venirea pe lume a băiețelului lor le-a schimbat stilul de viață și le ocupă majoritatea timpului.
Ne-am obișnuit cu stilul glumeț al lui Dani Oțil. De când a devenit tată, prezentatorul de la Neatza cu Răzvan și Dani are un nou prilej de a face diverse glume sau de a fi ironic în unele cazuri. Chiar dacă amândoi au simțul umorului dezvoltat și fac diverse afirmații la televizor sau pe rețelele sociale, asta nu înseamnă că Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu nu sunt doi părinți dedicați, care își iubesc fiul nespus de mult. Totuși, chiar și așa, de ce să nu ne și amuzăm din când în când, iar glumele sunt specialitatea lui Dani.
Acesta a dezvăluit ce planurile mărețe are în legătură cu fiul lui, amuzând astfel pe toată lumea din platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani.
„Tati, abia aștept să-ți beau alocația. Mă găsiți la cârciumă în Corbeanca. A fost visul meu. Mă uitam la știri că aștia beau alocațiile copiilor. Eu de ce să nu? Patruzeci și unu de ani am așteptat să-ți beau alocația”, a declarat Dani Oțil, în direct, la Neatza cu Răzvan și Dani.