De doi ani încoace pe vremea asta, Mirela Boureanu-Vaida (31 de ani) a întâmpinat telespectatorii în noaptea de Revelion, la Antena 1. Şi cum nu putea să strice bunătate de tradiţie, pe 31 decembrie, de la ora 2.00, ne aşteaptă „La hanul Mirelei”, emisiune filmată deja din a doua jumătate a lunii.

„E o onoare pentru mine să preiau ştafeta de la campionul Dan Negru şi să îi conduc pe telespectatori, până dimineaţa, tot într-o petrecere. Petrecere. Şi în acest an v-am pregătit numere umoristice de excepţie alături de colegul meu, Sorin Tofan, cunoscut publicul drept Culai, muzică, invitaţi unul şi unul (Daniela Condurache, Nicoleta Voica, Laura Lavric, Constantin Enceanu – n.r.), momente de teatru şi multă voie bună.”

Urmărește-ne pe Google News