Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Nunta lui Katy Perry cu Orlando Bloom va avea loc mai curând decât se credea

de Redactia Tvmania

Potrivit revistei People, Katy Perry, în vârstă de 34 de ani, și Orlando Bloom, de 42 de ani, se vor căsători la finalul acestui an. Cei doi s-au logodit anul acesta de Valentine’s Day și au decis că își doresc o nuntă mică, doar cu prietenii apropiați și familia.

„Au apelat la o persoană specializată în organizarea de nunți pentru a finaliza toate detaliile cu privire la ceremonie”, a declarat o sursă pentru People. „Katy se ocupă mai atent, însă și Orlando este implicat în organizarea ceremoniei”.

„Nu se stresează foarte mult cu privire la nuntă.. Va fi o petrecere distractivă cu familia și cei mai buni prieteni ai lor”, a mai declarat și un prieten al actorului.

Relația dintre Katy Perry și Orlando Bloom a început în ianuarie 2016, iar de atunci s-au despărțit și împăcat de câteva ori. Perry a mai fost căsătorită cu Russell Brand în perioada 2010-2012, iar Orlando Bloom a fost căsătorit cu modelul Miranda Kerr din 2010 până în 2013 și au împreună cu băiețel, Flynn, în vârstă de 8 ani.

 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te