Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Nunţile verii în România

de Redactia Tvmania

Vara este, în fiecare an, anotimpul nunţilor, iar 2011 va fi doldora de petreceri nupţiale care mai de care: mese care durează trei zile, ca-n poveşti, iahturi luxoase şi palate cu ştaif – toate sunt prezente în planurile vedetelor de pe la noi.


AYLIN CADÎR ŞI TRAIAN

Tânăra actriţă (25 de ani) s-a logodit cu iubitul ei, avocatul Traian, în luna ianuarie. Cei doi s-au cunoscut în 2003 şi cununia civilă au programat-o fix în ziua când vor aniversa opt ani de relaţie, pe 23 mai. Ceremonia religioasă va avea loc pe 27 mai, iar naşi vor fi Dana şi Marius Szikszai (părinţii Minolei, fosta colegă a lui Aylin din trupa Pops). Petrecerea de la Neptun, la care au fost invitate în jur de 300 de persoane, se va întinde – ca-n poveşti – pe trei zile, până pe 29, iar proaspeţii însurăţei îşi vor petrece apoi luna de miere (care va dura chiar o lună) prin lume (ea ar vrea un safari în Africa de Sud, el – Cuba). Rochia de mireasă va avea spatele gol şi va fi creată din dantelă de prietena actriţei, Liana Obancea, tematica generală va fi una marină (invitaţii vor avea şi o petrecere pe plajă), iar Dana Marijuana va crea pentru mireasă o coroniţă din perle.

CABRAL IBACKA ŞI ANDREEA PĂTRAŞCU

Vedetele Acasă Cabral Ibacka (32 de ani) şi Andreea Pătraşcu (25 de ani) formează un cuplu din 2008 (s-au cunoscut la filmările telenovelei „Inimă de ţigan”), iar el a anunţat logodna în septembrie anul trecut, chiar în platourile „Poveştirilor de noapte”: „Cine o cunoaşte pe Andreea Pătraşcu, să o sune şi să îi spună să deschidă uşa, că vin să o cer de nevastă”, spunea el atunci pe post, înainte de a o cere oficial, în faţa blocului ei. De atunci, cei doi au ales locul (un hotel de lux din Otopeni, conform ziarului „Naţional”), data (4 iunie), invitaţii (220 la număr), tema (nuntă în stil hollywoodian, în aer liber) şi costumul lui (îl face Alexandru Ciucu). Cabral s-a chinuit să-şi găsească pantofi (poartă 47 şi a mers până la Viena pentru a găsi o pereche potrivită!), iar întreaga petrecere se pare că va costa în jur de 50.000 de euro.


CRISTI BORCEA ŞI ALINA VIDICAN

Cei doi s-au logodit în octombrie şi sunt împreună de opt ani (!!!) – da, da, nu greşim, ştim că el a fost căsătorit în toată această perioadă. Cristi Borcea (41 de ani) va divorţa de soţia lui, Mihaela (cu care era împreună de 22 de ani şi are trei copii), şi are de gând să redevină soţ cu acte pentru iubita sa, Alina (26 de ani), un manechin timişorean care locuieşte la Miami. Acţionarul dinamovist – care a fost, împreună cu viitoarea lui fostă soţie, victima unei intoxicaţii cu mercur – a explicat (pentru „Happy Hour”) că nu regretă nimic din ce a făcut până acum şi că îşi mai doreşte copii. Se vehiculează că naşi vor fi Gigi şi Luminiţa Becali, iar petrecerea va avea loc pe un iaht.

ANDREI DUBAN ŞI GRAŢIELA TEOHARI

Coprezentatorul „Cafelei de dimineaţă” de la Kanal D (38 de ani) şi tânăra actriţă Graţiela Teohari (23 de ani) vor petrece la final de iunie (pe 19 iunie Andrei Duban împlineşte 39 de ani) la Palatul Ghica, a povestit mirele pentru Antena 2. Cererea în căsătorie a fost făcută oficial anul trecut, în vară, la malul mării, iar în iunie trecut cei doi s-au logodit la Biserica Sf. Dumitru din Capitală, pentru a fi „un cuplu binecuvântat în faţa lui Dumnezeu” („Click”).

GABRIELA VRÂNCEANU-FIREA ŞI FLORENTIN PANDELE

După nunta religioasă din septembrie 2010, ştirista de la Antena 3 şi primarul din Voluntari, Florentin Pandele (50 de ani), vor petrece la Palatul Ştirbei, pe 9 iulie, cu patru zile înainte ca mireasa să împlinească 39 de ani. Martori la reînnoirea jurămintelor vor fi Gigi Becali şi soţia lui, Luminiţa, prieteni buni cu viitorul mire, rochia de mireasă va fi albă şi realizată de un creator român, iar cei aproximativ 1.000 de invitaţi vor fi întâmpinaţi cu un meniu tradiţional românesc. Gabriela Vrânceanu-Firea a mai fost căsătorită, din 1993, cu Răsvan Firea, care a murit în urma unui atac cerebral în ianuarie 2010, cei doi având împreună un băiat de 14 ani, Tudor.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te