Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

O actriţă renunță la rolul din „Anatomia lui Grey”! Prima declarație a vedetei

de Redactia Tvmania

Unul dintre doctorii de la Spitalul Grey-Sloan Memorial va lipsi din serialul „Anatomia lui Grey” în sezonul 14, care începe în toamnă la americani, scrie tvline.com.

Este vorba despre actriţa Jerrika Hinton, care joacă rolul Dr. Stephanie Edwards din 2012 încoace. Aceasta a primit un rol principal în noul serial dramatic al lui Alan Ball, de pe HBO, şi nu îşi va putea păstra rolul secundar recurent în „Anatomia lui Grey”.

Jerrika Hinton

Joi seară, după ce la americani a fost difuzat episodul final al seriei 13 din „Anatomia lui Grey”, Hinton a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj din care reiese foarte clar că nu o vom mai vedea în serial din sezonul următor.

„Voi fi etern recunoscătoare pentru cele cinci sezoane de „Anatomia lui Grey” în care am jucat (…) Voi, fanii și telespectatorii, ați fost cei mai devotați oameni pe care i-am întâlnit. Vă mulțumesc pentru energia de care ați dat dovadă”, a scris actrița, care i-a mulțumit, în final, atât Shondei Rhimes, cât și întregii distribuții a serialului, cărora le-a promis că vor rămâne mereu în inima ei.

Hinton era cât pe ce să dispară din producţia marca Shonda Rhimes în primăvară, când a apărut într-un epidod-pilot, pentru serialul de comedie „Toast” (proiect marca Shondaland). Atunci, actriţa negociase să apară în ambele proiecte, dar ABC nu a comandat un sezon întreg din „Toast”.

Postul ABC – care difuzează „Anatomia lui Grey” în SUA – nu a comentat inițial informaţia legată de Jerrika Hinton. Recent, postul a dat oficial undă verde seriei cu numărul 14.

 

Citește și: 

Katherine Heigl a devenit (din nou) mamă: Actrița a născut un băiețel. Iată primele imagini cu bebelușul!

FOTO. Colegi de serial care s-au urât la filmări

De ce nu a plecat Ellen Pompeo din „Anatomia lui Grey”?

Ellen Pompeo şi-a prelungit contractul. Cât câştigă actriţa?

Ellen Pompeo nu crede că „Anatomia lui Grey” are nevoie de McDreamy

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te