Homepage  / Recomandări

O altă viaţă

O altă viaţă

de Redactia Tvmania

Numele lui Kevin Spacey apare peste tot în creditele acestui film: el interpretează rolul principal şi semnează regia, scenariul, producţia şi chiar o serie de cântece de pe coloana sonoră, interpretate şi, unele, scrise de el.

Producţia, care a primit câte o nominalizare la Globurile de Aur şi la premile Grammy, dezvăluie povestea artistului Bobby Darin (Spacey), născut Walden Robert Cassotto, un băiat bolnăvicios, căruia i s-a spus că nu va trece de vârsta de 15 ani.

Cu ajutorul părinţilor (Brenda Blethyn şi Bob Hoskins), băiatul descoperă mu­zica, pasiune ce îl va ţine în viaţă cu 22 de ani mai mult decât au prezis medicii. Astfel, cu ajutorul unui manager priceput, el devine faimos, cu hituri precum „Beyond The Sea” sau „Mack The Knife”, şi se îndrăgosteşte de frumoasa Sandra Dee (Kate Bosworth).

Proiectul filmului a fost realizat timp de 17 ani, 20 de producători şi scriitori colaborând la el.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton