Confesiunile celebritatilor trebuie sa se suprapuna neaparat cu premiera unui film sau lansarea unui album. Iar atunci cand nu ai resursele necesare pentru a spune la fiecare interviu ceva diferit devii enervant de previzibil. In situatia asta e Jessica Simpson, care din vara tot repeta cum a salvat-o Tony Romo. E ca si cum ai asculta un disc zgariat, blocat in acelasi loc cu incapatanare. Beyoncé, pe de alta parte, nu a scos nici un cuvintel despre nunta ei cu Jay-Z din 4 aprilie pana cand… a inceput sa-si promoveze noul album, „I Am… Sasha Fierce”. Nici acum artista nu a oferit prea multe amanunte, dar a tinut sa sublinieze faptul ca nici o poza de la acel eveniment special nu o sa apara in presa. Discreta sau nu, Beyoncé nu are cum sa ne plictiseasca – opiniile ei sunt conturate puternic si, in plus, e frumoasa si talentata.
Cu gandul la Wonder Woman
Pentru noul ei album, Beyonce a compus 70 de piese intr-un an de zile si, in paralel, a mai jucat in doua filme – „Cadillac Records” si „Obsessed”. In „Cadillac Records”, Beyoncé o interpreteaza pe Etta James, faimoasa cantareata de blues, si ramane de vazut daca rolul ii va mai aduce vreo nominalizare la Globurile de Aur, cum s-a intamplat cu prestatia ei din „Dreamgirls”. Beyonce si-a fixat deja o noua tinta: este vorba despre personajul de benzi desenate „Wonder Woman” care are nevoie de o ecranizare noua cu…ea in rolul principal si poate si in postura de producator. Artista a avut deja o intalnire cu reprezentantii DC Comics si Warner Bros. care planuiesc lansarea proiectului pe ecrane in 2011. Beyoncé a cochetat cu aceasta idee dupa ce a vazut costumul Wonder Woman expus anul trecut, la New York, in cadrul unei gale la Metropolitan Museum of Art. Beyonce s-a descurcat foarte bine pana acum in „Dreamgirls” sau „Pantera roz” si, daca pelicula „Wonder Woman” o sa fie dezvoltata de o echipa potrivita si o sa aiba un buget cu sapte zerouri, poate si acesta va fi un proiect de succes.
Tur de forta
Inainte de lansarea de pe 14 noiembrie a CD-ului „I Am… Sasha Fierce”, Beyonce a mers la Monaco unde a fost recompensata pentru „Outstanding Contribution” in cadrul World Music Awards. Pentru anul urmator Beyoncé are programate 110 concerte si o saptamana de spectacole in Las Vegas. Un efort considerabil, dar Beyonce e obisnuita. „The Beyonce Experience” a continut 90 de recitaluri, astfel ca veniturile sotiei lui Jay-Z s-au rotunjit cu inca 80 de milioane de dolari in 2007, potrivit revistei Forbes.
Primele piese promovate de pe „I Am… Sasha Fierce” sunt „If I Were a Boy” si ” Single Ladies (Put a Ring on It)”. „If I Were a Boy” are versuri interesante si un videoclip alb-negru cu un final original, iar „Single Ladies (Put a Ring on It)” are un beat antrenant si aminteste de perioada Destiny’s Child.
de Andreea Drogeanu
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.