O nouă ediție Românii au talent – 25 martie 2022
S-a mai încheiat o săptămână încărcată de vești dificile și multe lucruri care ne-au făcut să ne găsim cu greu optimismul. Însă, printre toate acestea, apare speranța cea bună odată cu întâlnirea cu acei oameni care au depășit orice problemă și orice barieră și au dat tot ce au mai bun pentru a fi pe scena Românii au talent. Astăzi, 25 martie, de la 20:30, Andi, Andra, Dragoș și Bobo se vor așeza la masa juriului Românii au talent 2022 și vor continua căutarea celui mai talentat curajos din sezonul 12!
Direct din New York, un tânăr de 29 de ani, vine în fața membrilor juriului pentru a-și arăta pasiunea. În ciuda faptului că în timpul zilei are un job de birou, în domeniul tehnic, seara el simte că-și poate lăsa creativitatea să zboare. Iubește ceea ce face și asta pentru că simte că are capacitatea de a face ca lucrurile să pară ușoare, în ciuda adevăratei greutăți. După ani întregi de muncă, el este decis să arate lumii ceea ce poate.
Pentru a treia oară pe scenă, o concurentă revine la fel de hotărâtă ca de fiecare dată. Simte că acesta este locul unde și-a împlinit un vis: de a dansa în fața întregii țări. Iar acum are un nou scop: ”Am venit să fac show”. Cine este tânăra care a venit direct de la Oradea pentru a le arăta juraților că este mai talentată ca niciodată, dar și ce moment a pregătit pentru această seară, aflăm în câteva ore.
Ce talente vor urca pe scena Românii au talent 2022
Are 22 de ani, iar la vârsta de un an și jumătate a rămas fără auz. Pare începutul unei povești grele de viață, însă o curajoasă va păși pe scenă pentru a se face cunoscută în fața celor de acasă prin talentul ei și nu prin încercările prin care a trecut. Ceea ce a făcut-o să depășească orice clipă grea a fost… dansul, și asta după ce a realizat că poate simți muzica. Astăzi, va arăta că fără cursuri, dar cu multă muncă, poți oferi un moment frumos, în ciuda oricăror probleme.
La finalul emisiunii, nu uitați că pe VOYO revine Backstage Show, prezentată de Pavel și Smiley. De această dată, celor doi simpatici prezentatori li se va alătura Andi Moisescu, iubitul jurat al show-ului. Ce l-a mai surprins pe acesta în sezon și multe alte discuții de neratat, pot fi urmărite în această seară.
Nu ratați, de la 20:30, întâlnirea săptămânală cu cei mai talentați concurenți! Ediția poate fi deja urmărită, în avans, pe VOYO!
Citește și: