TVR 2 difuzează astăzi, 20 ianuarie, piesa „O noapte furtunoasă”, de la ora 20.40 (partea I) şi de la ora 23.10 (partea a II-a). Scenariul şi regia artistică sunt semnate de Sorana Coroamă Stanca.
Onoarea şi trădarea, familia şi politica, raţiunea şi amorul nebun… aceleaşi situaţii şi personaje caragialeşti care au atras atenţia publicului la prima reprezentaţie a piesei în anul 1879 sunt readuse la TVR 2, în faţa publicului telespectator, prin intermediul unui spectacol din Arhiva de Aur a Televiziunii Române.
,,Noaptea… a fost o experienţă fantastică şi îmbogăţitoare, pentru că jucam cu profesorul meu Cotescu, pentru că jucam lângă unii dintre cei mai importanţi actori ai ţării, Vali Seciu, Mitică Popescu, pentru că jucam alături de colegii mei fruntaşi, Dan Condurache, Tora Vasilescu, Stelică Nistor, pentru că jucam în regia unei frumoase şi drepte femei, Sorana Coroamă. Pentru acea clipă de împreunare, mulţumesc încă o dată destinului”, spune Horaţiu Mălăele, unul dintre actorii care au făcut din acest spectacol un regal teatral.