În timp ce fanii din lumea întreagă plâng moartea celebrei actrițe Carrie Fisher, vestea că aceasta tocmai terminase de filmat partea sa din filmul „Star Wars: VIII” face deja înconjurul lumii.
În timp ce fanii din lumea întreagă plâng moartea celebrei actrițe Carrie Fisher, vestea că aceasta tocmai terminase de filmat partea sa din filmul „Star Wars: VIII” face deja înconjurul lumii.
Cu alte cuvinte, în decembrie 2017, Prințesa Leia va putea fi urmărită pe marile ecrane, în pelicula care cel mai probabil se va bucura de un mare succes la box-office.
Actrița în vârstă de 60 de ani a murit marți, din cauza unor probleme cardiace. Vă reamintim că interpreta Prințesei Leia a suferit un infarct înainte de Crăciun, în timpul unui zbor transatlantic. Deși a fost internată în spital imediat după aterizarea avionului, surse citate de Daily Mail spun că Fisher nu a fost în niciun moment conștientă după ce a suferit infarctul.
La momentul în care i s-a făcut rău în avion, Carrie Fisher se întoarcea de la Londra, unde își promovase cea mai recentă carte a sa – „The Princess Diarist”. De asemenea, aceasta a filmat de curând și câteva scene pentru seria Amazon „Catastrophe”.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Alte articole:
FOTO. Carrie Fisher s-a iubit cu Harrison Ford… în 1976!
După Netflix, și platforma video Amazon Prime Video s-a lansat în România. Cât costă abonamentul
Harrison Ford s-a accidentat la filmările „Războiul Stelelor”