Homepage  / Știri / Interviul altfel

INTERVIUL ALTFEL. Oana Cuzino se amuză când e parodiată

INTERVIUL ALTFEL. Oana Cuzino se amuză când e parodiată

de Redactia Tvmania

Realizatoarea emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?” de la Pro TV o admiră pe Oprah Winfrey şi râde când cei de la „Times New Roman” (Prima) o parodiază. Deşi emisiunea ei propriu-zisă de sâmbătă a intrat în vacanţă, puteţi urmări în continuare pastila zilnică din cadrul Ştirilor Pro TV.

Oana Cuzino

Săptămâna asta te-a uimit la TV: „Veşnica ceartă postelectorală: acuzaţii de fraude electorale, furt de vot, certuri şi diverse ţipete „politice””.

Ultima emisiune TV la care ai nimerit zappând şi te-a prins imediat a fost „emisiunea „Times New Roman”” de la Prima, pentru că „am nimerit fix peste „Cȃt mă costă, doctore?” cu Oana Cazino, o parodie destul de haioasă a emisiunii noastre de la Pro TV, „Ce se întâmplă, doctore?”.

Cel mai interesant format TV străin ţi se pare „Oprah” pentru că „reuneşte toate problemele umane posibile, de la cele sociale, medicale, familiale la cele financiare. Cred că Oprah a revoluţionat pur şi simplu rolul televiziunii în viaţa familiei şi a femeii şi a creat adevărate vedete din domenii socioprofesionale diverse, de la finantişti, designeri, arhitecţi şi pȃnă la medici, psihologi sau horticultori”.

Ultimul film care te-a făcut să simţi că ai dat degeaba banii pe bilet este: “Supravieţuitorul” (“Lone Survivor”, 2013).

Cel mai recent ai dat search pe Google la: „Cele mai în trend diete”.

Plăcerea ta vinovată la TV este: „Omul care aduce cartea”.

Ce te ţine trează noaptea?: „Un serial bun, o carte bună.”

Dacă ai juca şi ai câştiga la Loto, cu banii ai: „I-aş dona către „World Vision Romania” şi aş face mai fericiţi şi mai educaţi mulţi copii din mediul rural, cu posibilităţi materiale reduse”.

Cel mai interesant aspect al job-ului tău este: „Relaţionarea cu oameni interesanţi din cele mai diverse domenii, de la specialişti în medicină şi cosmetică, pȃnă la sportivi, vedete şi artişti”.

Cel mai mult îl respecţi în TV pe: „Sunt multe persoane aici şi am să mă refer mai degrabă la întreaga echipă şi colegii mei de la ”Ştirile Pro TV””.

Cea mai bună prietenă a ta este „Carmen” şi ai cunoscut-o la „grădiniţă”.

Cel mai bun serial pe care l-ai văzut este: „Mai degrabă, cel mai funny serial pe care l-am văzut este „The Crazy Ones” cu Robin Williams şi Sarah Michelle Gellar, despre un copywriter celebru şi fiica lui. Serialul reflectă viaţa de zi cu zi dintr-o agenţie de publicitate”.

Personajul tău preferat din seriale este „Walter White din “Breaking Bad”, pentru că „transformarea pe care o suferă este uluitoare, fascinantă. În plus, are umor, dar şi părţi pline de controverse din punct de vedere moral, cel puţin”.

Gadgetul la care nu poţi renunţa este: „Telefonul”.

În copilărie, desenele tale animate preferate erau „cu Oblio şi Arrow”, pentru că „descriau destinul unui personaj lipsit de conformism. Muzica era senzaţională, iar filmul era încărcat de morală, imaginaţie şi informaţii interesante”.

Ai ai cont pe Facebook, pentru că: „Am o pagină cu peste 652.000 de fani şi îmi place foarte mult exerciţiul de comunicare Facebook pentru că mă ţine strȃns conectată cu prietenii mei, mai mult sau mai puţin cunoscuţi. În plus, obţin imediat feedback pe subiectele abordate, aflu ce îi interesează exact pe oameni şi este o sursă de inspiraţie şi ajustare, în acelaşi timp”.

Trei lucuri pe care le iei mereu cu tine într-o vacanţă: „Tableta, o carte bună şi o cremă bună, cu factor de protecţie.”

Destinaţia perfectă pentru o vacanţă în doi este: „Sudul Franţei”.

Din primul tău salariu, ai cumpărat: „Un mic cadou mamei mele.”

Dacă de mâine ar trebui să-ţi schimbi meseria, te-ai apuca de: „acelaşi lucru”.

Porecla ta în adolescenţă era: „Wac”.

Tu cui i-ai da un Oscar într-o zi? „Lui Cameron Diaz, pentru că are un simţ al umorului debordant”.

Ultima glumă bună pe care ai auzit-o este: „Nu e o glumă propriu-zisă, ci mai degrabă o expresie. Urmăresc mesajele publicitare, în general, şi mă amuză, mai nou , exprimarea „care i-a înfuriat pe medici”. Orice pagină deschizi pe net observi ori “secretul de slăbire care i-a înfuriat pe medici”, ori “mama de 53 de ani care a descoperit secretul tinereţii şi asta… i-a infuriat pe medici”. Mai nou, a apărut şi un tată care a descoperit secretele antiaging, fapt care, bineînţeles, “i-a înfuriat pe medici””.

Cartea pe care ţi-ai fi dorit s-o fi scris tu este: „Mi-aş fi dorit să fi scris orice carte bună citesc, de la romanele pline de mister ale lui John Fowles, la romanele de acţiune ale lui Tom Clancy, pȃnă la Saul Bellow şi Jeffrey Eugenides cu al său “Middlesex””.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton