Cea de-a 89-a ediție a Galei Premiilor Oscar va fi transmisă în direct de la Los Angeles, în noaptea de duminică spre luni, 26 spre 27 februarie, la Digi 24 şi Digi Film.
Cea de-a 89-a ediție a Galei Premiilor Oscar va fi transmisă în direct de la Los Angeles, în noaptea de duminică spre luni, 26 spre 27 februarie, la Digi 24 şi Digi Film.
De la București, va fi alături de telespectatori Oana Zamfir, realizatoarea emisiunii „Ca-n filme”, de la Digi 24. Cu ea am vorbit despre cea mai mare pasiune a ei, filmele.
Când eşti pasionat de filme, te pregăteşti constant, douăsprezece luni pe an. De când se încheie o ediţie a premiilor până începe următoarea. Nu te poţi pregăti mai bine pentru Oscar-uri decât fiind constant conectat la tot ce înseamnă film. Vară, toamnă, iarnă, zi, noapte, nu contează. Văd filme. Uneori le revăd. Mă gândesc la ele, citesc despre ele, urmăresc interviuri cu actorii, scenariştii şi regizorii lor. Nu există un moment în care spun „De azi, încep să mă pregătesc pentru Oscar”.
Pasiunea mea pentru filme depăşeşte orice alte preocupări sau sarcini pe care TREBUIE să le îndeplinesc zi de zi, şi găsesc mereu timp pentru ea.
Anul ăsta, aş vrea tare mult să aud un nume după celebrul „And the winner is…”: Natalie Portman, pentru rolul magistral pe care îl face în filmul biografic „Jackie”. Povestea m-a răvăşit în cel mai bun sens posibil, iar pentru Natalie am o iubire sinceră de fan, după ce m-a cucerit din copilărie în filmul lui Luc Besson „Leon”. E adevărat că am o afinitate şi pentru subiectul filmului, pentru ce a însemnat „Era Kennedy” şi în special Prima Doamnă Jackie Kennedy.
„Moartea domnului Lăzărescu”, din 2005, al lui Cristi Puiu, care pe lângă faptul că a fost câştigătorul categoriei „Un certain regard” la Cannes a câştigat şi premiul „Silver Hugo” la Festivalul de la Chicago. E un film excepţional care merita însă şi mai mult. Povestea este năucitoare, actorii foarte buni, în frunte cu Luminiţa Gheorghiu, iar impactul pe care îl are asupra ta este puternic. E un film pe care nu ai cum să-l uiţi.
Nici nu încape discuţie. Da, da, da. Mă cunosc, ştiu cât de uşor mă emoţionez când vine vorba de lucrurile la care ţin. Iar filmele româneşti sunt o categorie aparte pentru mine. De când prezint emisiunea „Ca-n filme” la Digi 24 am intrat în contact mai mult ca niciodată cu universul cinematografiei româneşti. Avem nişte cineaşti extraordinar de talentaţi, cu idei, maturitate artistică, oameni care reuşesc să realizeze proiecte foarte bune în ciuda resurselor limitate de care dispun. Iar pentru mine, să văd un film românesc premiat de către industria americană de film, ar fi …ca-n filme. Aproape ireal. Dar ştiu că o să se întâmple cândva, nu foarte departe în timp.
Direcţia spre care se îndreaptă filmele noastre este din ce în ce mai bună iar partea frumoasă în industria asta, de fapt în domeniul artelor, este că transcende oceane, culturi, mentalităţi, timp mai uşor decât ne putem imagina. Ne trebuie însă mai multă forţă, financiară, în primul rând, şi, desigur, mai multă vizibilitate. Dacă aş anunţa că un film românesc a luat Oscar-ul pentru cel mai bun film străin, acela ar fi momentul în care Oana Zamfir ar lăcrima în direct la televizor. De fericire, se înţelege.
Sunt sigură că îmi vor scăpa multe filme bune din enumerarea asta, din simplul motiv că am văzut foarte multe (şi) în 2016. Unul care mi-a plăcut extraordinar de mult a fost o producţie italienească „Perfetti Sconosciuti”, pe care mi l-a recomandat sora mea şi pe care am ajuns să îl recomand în mod compulsiv mai departe. Aproape că mi-am hărţuit prietenii să îl vadă. E genul de film care e, pe cât de simplu, pe atât de provocator. Nici nu aş şti în ce categorie să-l încadrez. Cred că e o dramă cu multă comedie la mijloc.
Un alt film care mi-a rămas în minte şi pentru care m-am bucurat enorm când a primit Globul de Aur pentru cel mai bun film străin a fost „Elle” în regia lui Paul Verhoeven. Un prieten care l-a văzut la insistenţele mele mi-a spus că e un „cocktail psihologic”, şi sunt de acord – e un cocktail pentru care merită să plăteşti cu două ore din viaţa ta.
Tot din cinematografia europeană, anul ăsta m-a cucerit Pedro Almodovar cu „Julieta”. La fel ca şi în cazul lui „Elle”, „Julieta” te prinde mai ales dacă eşti femeie. Femeia pasională, iubitoare, nebună, romantică, mamă, fiică, femeia în toate formele ei şi felul în care se poate transforma în funcţie de situaţiile în care o aruncă viaţa. Nu degeaba şi „Julieta” şi „Elle” au fost selectate în competiţia oficială la Cannes.
Tot din competiţia oficială de pe croazetă am rămas în minte cu „Toni Erdmann”, o coproducţie româno-germană care m-a surprins, amuzat şi care m-a făcut să plâng. A fost unul dintre filmele foarte bune de care m-am bucurat în 2016.
Iar din categoria „americănisme” mi-au plăcut „Our kind of traitor” pentru acţiune şi Ewan McGregor, „Deadpool” pentru scenariu lipsit de multele clişee specifice filmelor cu supereroi, „Bad moms” pentru faptul că m-a făcut să râd în hohote minute în şir şi „Captain Fantastic”, pentru actorii Viggo Mortensen şi George MacKay şi pentru că nu seamănă cu nimic din ce am văzut până acum.
Iar lista, după cum am spus, poate continua.
Din păcate nu apuc să citesc atât de multe cărţi pe cât mi-aş dori. Iar când citesc, aleg în special biografii. S-a întâmplat rar să văd ecranizări ale unor romane deja citite.
Acum câţiva ani,însă, mi-am propus să fac o „schemă”. Unul dintre scriitorii mei preferaţi este Jeffrey Eugenides, cunoscut mai ales pentru romanul „Sinuciderea fecioarelor”. Ştiam că există şi un film făcut după cartea lui, regizat de Sofia Coppola. M-am abţinut cu greu să văd filmul înainte pentru că voiam cu orice preţ să îl citesc pe Jeffrey. În două zile, am dat gata romanul, iar cinci minute mai târziu am dat play filmului. Toate detaliile, dialogurile, personajele erau atât de vii în mintea mea încât aveam un nod în stomac. De parcă cineva mă invitase într-un univers mitologic. A fost o experienţă senzorială pentru mine şi asta doar pentru că ecranizarea romanului a fost una foarte bună. Putea să nu fie aşa, cum de altfel se întâmplă des atunci când o carte devine film.
„Matrix Reloaded”, în 2003. Eram o adolescentă îndrăgostită până peste cap de Keanu Reeves. Mama poate confirma că ani la rând nu se putea atinge nimeni de pereţii camerei mele tapetaţi cu postere şi articole despre Keanu şi trilogia „Matrix”.
În 2003 eram la liceu, în Braşov, iar filmele puteau fi văzute la Cinema Patria, nu la mall, ca acum. Mă simţeam în sfârşit „om mare” pentru că merg să văd un film la cinema. După ce am văzut filmul, care e celebru pentru efectele speciale revoluţionare la acea vreme, am simţit că am descoperit o nouă religie. Nu folosesc cuvinte mari, chiar asta simţeam.
Filmul m-a trimis la cărţi despre filozofia „matrixului”. Eram adolescentă, deveneam uşor pasională. Ţin minte că toată lumea din liceu ştia de pasiunea mea, încât de ziua mea, colegii de clasă mi-au făcut cadou o carte care se numea „MATRIX – ştiinţă, filozofie şi religie”.
Ştii că asta e întrebarea pe care o primesc cel mai frecvent? Şi mereu răspund că îmi e foarte greu să fac o listă şi cu atât mai puţin, un top al filmelor preferate. O să enumăr filmele care îmi vin acum în minte, pe care nu am cum să le uit vreodată, fără să garantez însă că nu voi uita de multe altele care merită amintite.
Şi lista poate continua. Filmele sunt multe, iar eu am sufletul încăpător :).
„Blue Jasmin” al lui Woody Allen, pentru care Cate Blanchett a câştigat Oscarul.
Tom Hardy. Oricând, Tom Hardy 🙂
Pe 24 februarie, ajunge pe marile ecrane de la noi „Tulip Fever” („Febra lalelelor”), o poveste de dragoste din secolul al 17-lea, cu doi dintre actorii mei preferaţi: Christoph Waltz şi Alicia Vikander. Este un film pe care îl aştept cu nerăbdare mai ales după ce am aflat că scenariul este semnat de cel care a scris scenariile pentru „Shakespeare in love” şi „Anna Karenina”.
Un alt film pe care îl aştept este „King Arthur: Legend of the Sword”, în regia lui Guy Ritchie, cu o superdistribuţie: Idris Elba, Eric Bana, Jude Law şi Katie McGrath. Filmul are premiera în România în 24 martie.
Până atunci însă, aştept să văd „filmul” Premiilor Oscar, pe 26 februarie. Un „film” care se va vedea în exclusivitate în România pe „micile ecrane” Digi 24 şi Digi Film, şi în care voi juca şi eu un rol, pentru că voi fi din nou gazda unei ediţii speciale dedicate evenimentului. Sunt entuziasmată, curioasă şi vă promit că o să fie mai ceva ca-n filme!
La categoria cel mai bun film cred că lupta se dă între „La La Land”, „Manchester By The Sea” şi „Moonlight”. Adică două filme deja premiate cu Globul de Aur la categoria cel mai bun film dramă, respectiv comedie/musical, şi o dramă despre care criticii au vorbe de laudă şi al cărei actor principal, Casey Afleck, a fost de asemenea recompensat cu Globul de Aur. E foarte greu de spus spre ce va înclina balanţa în cazul votului membrilor Academiei Americane de film.
Cât priveşte actorii, cred că rolul pe care îl face Natalie Portman în filmul biografic „Jackie” are toate şansele să îi aducă al doilea Oscar din carieră, iar Casey Afleck ar putea să îi sufle statueta lui Ryan Gossling, ambii fiind deja recompensaţi cu câte un Glob de aur pentru rolurile din „Manchester By The Sea”, respectiv „La La Land”.
La capitolul animaţie, „Zootopia” e cotată cu cele mai mari şanse, o poveste simpatică, scrisă inteligent, cum de altfel este şi câştigătorul de anul trecut al acestei categorii: „Inside Out”.
Însă de departe, categoria care ne interesează cel mai tare anul acesta este „cel mai bun film străin”, întrucât printre nominalizaţi se află „Toni Erdmann”, peliculă germană filmată aproape integral în România, co-produsă de Ada Solomon. Este primul producător român aflat în cursă pentru premiul Oscar. Nu doar că îi ţin pumnii Adei, dar şi filmului, pentru că „Toni Erdmann” este o superpoveste, un cocktail cinematografic foarte reuşit. Cred că are şanse foarte mari să câştige statueta. Ar fi al doilea an la rând când am avea un motiv de sărbătoare, după ce anul trecut la categoria „cel mai bun film străin” a câştigat „Fiul lui Saul”, în care a jucat şi actorul român Levente Molnar.
Aştept cu nerăbdare seara de 26 februarie când vom afla, în direct şi în exclusivitate la Digi 24 şi Digi Film, cine sunt câştigătorii Premiilor Academiei Americane de Film. Pregătim o ediţie specială, cu invitaţi, specialişti în industria cinematografică, pentru ca cei care vor sta treji în faţa televizoarelor să nu simtă o clipă că pierd o noapte de somn, ci că petrec o noapte specială de dragul filmelor bune.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Te-ar putea interesa și: E OFICIAL! Digi 24 şi Digi Film difuzează, în exclusivitate în România, Gala Premiilor Oscar 2017
Digi Film va transmite în direct ceremonia de decernare a Premiilor Oscar 2017
Jimmy Kimmel va fi gazda Premiilor Oscar 2017
FOTO. Jackie Chan a primit un Oscar onorific
Chris Rock va primi 40 de milioane de dolari pentru două show-uri!
Viola Davis vrea un Oscar pentru rol secundar
„Sieranevada” e propunerea României la Oscarul pentru film străin