Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

Oana Zăvoranu îşi face ziua de două ori

de Redactia Tvmania

Oana plănuieşte să revină pe TV în această toamnă, pentru un nou proiect.

Oana Zăvoranu, fosta vedetă Acasă, Kanal D şi OTV şi protagonista unor telenovele ca „Păcatele Evei” şi „Numai iubirea”, îşi serbează azi ziua de naştere, alături de soţul său, cântăreţul şi prezentatorul Pepe, şi prietenii apropiaţi.

Însă cea de-a 37-a aniversare a Oanei va continua şi în weekend, când îi va chema pe amicii din televiziune într-un loc încă nestabilit. Când vine vorba despre revenirea pe micile ecrane – ultima dată a prezentat „Oana Zăvoranu Show”, la OTV –, ea spune că o pregăteşte pentru la toamnă, în următorul sezon.

.

TVM: Cum îţi petreci ziua de naştere?

Oana Zăvoranu: Azi o să sărbătoresc o dată şi la sfârşitul săptămânii încă o dată. Azi mă văd cu prietenii apropiaţi, cu care vom merge la vila noastră din Otopeni, în cadru restrâns. Cu ceilalţi, cu oamenii de televiziune, ne vedem la sfârşit de săptămână, azi vom stabili şi locaţia. Facem cu unii într-un fel, cu unii într-un fel. (râde)

Ai reuşit să obţii vreun indiciu de la Pepe despre cadoul său?

Soţul meu e foarte secretos şi nu prea reuşesc să scot de la el mare lucru, dar de obicei cele mai frumoase cadouri sunt de la el, bineînţeles. În rest, mai primesc bijuterii, haine, obiecte pentru casă. Am primit şi animăluţe, pe care le-aş lua în număr din ce în ce mai mare!

Care e cadoul tău favorit, dacă ai unul?

Am primit atât de multe încât nu prea ştiu, dar cred că e cel de acum doi ani, primit cu o zi înainte de ziua mea – o maşină Porsche de la soţul meu. Dar repet, sunt foarte multe. Cel mai drag şi cel mai substanţial ăsta ar fi.

Cum preferi să-ţi sărbătoreşti ziua de naştere?

Depinde foarte mult de starea mea de moment. Câteodată îmi place să fiu cu lume multă şi să văd că se simt bine şi să fac chestii fastuoase. Alteori îmi place în cadru restrâns, să nu mă poată poza nimeni, printre prieteni care nu au legătură cu showbiz-ul. Le prefer pe amândouă, un an aşa, un an aşa. Anul ăsta e prima oară când fac două, pentru că s-a nimerit să fie în mijlocul săptămânii, iar prietenii apropiaţi nu au legătură cu showbiz-ul, nu se simt la fel de bine cu ceilalţi.

Plănuieşti să revii pe micile ecrane în următorul sezon? Ai primit vreo ofertă?

Deocamdată am făcut o pauză. Nu neapărat forţată de împrejurări, dar aşa a fost să fie. M-am concentrat pe dosarul penal pe care îl am şi nu e o plăcere pentru nimeni. Au fost nişte lucruri care au depins în exclusivitate de mine. Chestia asta mi-a luat foarte mult timp, m-a consumat psihic, nu a fost uşor. Am simţit că vreau să termin un lucru început de un an şi, o dată ce-l văd terminat, pot să mă apuc temeinic de altele. Cred că cel mai bine e să te ocupi de fiecare pe rând.

Spre toamnă am să mă gândesc mai bine şi la TV. Am nişte oferte, am nişte variante. Eu fac televiziune din suflet şi-mi place. E ceea ce ştiu să fac şi mă simt norocoasă că am putut să fac asta în viaţă. Am primit şi până acum oferte, dar m-am uitat superficial pe ele, nu le-am luat în considerare în adevăratul sens, pentru că mie mintea îmi stă în altă parte. Ştii cum e, dacă ai accepta, e ca şi cum te-ai minţi pe tine. Când va veni toamna, sau iarna, cu siguranţă că am să fac ceva. Nu ştiu la ce post, nu exclud niciunul.

.

Oana a fost surprinsă de şase ori pe coperta Tvmania de-a lungul anilor. Intră aici, pentru galeria foto a coperţilor cu Oana Zăvoranu.

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te