Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Obama şi-a serbat ziua cu Oprah Winfrey

de Redactia Tvmania

Preşedintele american Barack Obama şi-a sărbătorit a 49-a aniversare fără soţie – Michelle Obama e în vacanţă în Spania – însă în compania vedetei TV Oprah Winfrey, relatează People.com.

Obama, născut pe 4 august 1961, în Hawaii, a mers miercuri la unul dintre cele mai bune restaurante din oraşul adoptiv Chicago, “Graham Elliot”, unde i-a avut ca invitaţi pe Oprah şi cea mai bună prietenă a sa, jurnalista Gayle King, precum şi doi vechi prieteni, Eric Whittaker şi Marty Nesbitt.

“Suntem onoraţi că preşedintele s-a decis să ni se alăture la cină într-o ocazie atât de specială”, a declarat bucătarul-şef şi patronul Graham Elliot, citat de People. “Echipa restaurantului e încântată că avem un aşa gurmand rafinat la Casa Albă”.

Elliot, care e în juriul emisiunii de pe FOX “Master Chef”, a explicat că a ajuns la restaurant în ultimul moment, pentru că se întorcea de la Los Angeles, unde promovează show-ul, iar zborul său a fost întârziat pentru ca avionul prezidenţial, “Air Force One”, să poată ateriza.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te