Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Octavia Geamănu, cu piciorul pe frână înainte de Crăciun

de Cătălina Matei,

Mai e puțin până la Crăciun, însă prezentatoarea Observatorului de la Antena 1 nu se lasă cuprinsă de febra Sărbătorilor.

Octavia Geamănu își dorește un Crăciun liniștit alături de soțul ei, Marian Ionescu (liderul trupei Direcția 5), și fiul lor, în vârstă de 5 ani, Andrei. De altfel, mezinul familiei i-a scris deja Moșului, iar dorințele lui sunt speciale. Cât de speciale?

Încă puțin și vine Crăciunul! Cât de tare ai intrat în febra Sărbătorilor?
Am piciorul pe frână, ca în fiecare an. Mie îmi plac sărbătorile pentru emoţia, vibraţia, semnificaţia acelor zile. Dacă prin pregătiri se înţelege să fac sarmale, friptură, cozonaci, să alerg după cadouri, să mă stressez în ce să mă îmbrac sau cum să arăt, cum să decorez casa, etc… atunci am scăpat cu bine.

Pentru că nimic din toate astea nu e stilul meu. De gătit nu gătesc, deci mare parte din agitaţie am şters-o de pe listă. Mici daruri pentru fiecare pot lua într-o după-amiază oarecare, chiar şi on-line.

Din oraş nu plec fix de sărbători. Tot ce îmi doresc e să nu mă agit inutil, să fiu relaxată şi fericită. Iar asta e valabil atât de Crăciun, cât şi-n oricare altă zi din an. În plus, în seara de Crăciun, la fel ca-n prima zi din an, am ales să fiu la Observator. Mă bucură mult să îmi petrec ziua cu familia şi o parte din seară cu colegii şi telespectatorii.

Cum merg negocierile cu Moș Crăciun? Ce își dorește Andrei, băiețelul tău?
E prima scrisoare pe care o scrie. O voi pune în cutia cu amintiri. Arată minunat. Mi-a spus că nu ştie ce să ceară, pentru că are tot ce îşi doreşte. Să-i aducă Moşul ce-o vrea el, dar nu jucării.

Andrei vrea o casă inteligentă, să călătorească în spaţiu, să vadă un OZN, ceva cam imposibil de pus în sacul Moşului. Am noroc să fiu mama unui băieţel matur şi inteligent.

Dar voi, cei mari? Ce i-ați cerut Moșului?
E, uite aici se schimbă lucrurile. Nu e loc pentru prea mulţi oameni maturi în casa noastră (rade). Îmi place să simt bucuria Craciunului, mai ales când deschid o cutiută frumos ambalată (rade). E plăcut sentimentul când oferi, dar tare plăcut e când şi primeşti (râde). Cu mine îi e uşor Moşului. Ştie mereu din timp ce vreau.

Unde veți petrece anul acesta Sărbătorile?
Din toată lumea asta, cel mai bine mă simt acasă. Şi observ asta şi la Marian, şi la Andrei. N-am nicio dorinţă de a pleca undeva, poate şi din pricina conjuncturii actuale. Dar o să facem cumva să mergem câteva zile la munte şi măcar două zile la mare. Andrei îşi doreşte să înălţăm un zmeu pe plajă, indiferent de cum va fi vremea. Am făcut asta şi anul trecut, în noiembrie.

Apropo de Andrei, cât de mult te regăsești tu în el? Ce a preluat de la tine? Ce a preluat de la Marian?
Tot încerc să văd ceva cât de mic moştenit de la mine, dar mă cam uit degeaba (râde). În schimb, văd multe de la Marian, de la energia pe care o are, la spiritul competitiv, ori la poziţia în care îşi ţine picioarele atunci când stă întins pe canapea, ori cum doarme. Însă văd şi mai multe din propria-i personalitate care se conturează în fiecare zi într-un mod fascinant de observat. Îmi place mult cum creşte, cum simte, cum gândeşte, cum analizează.

De ce anume îți este cel mai dor de acasă, de la părinți?

Mi-e dor de ei şi-atât. Dor… ce cuvânt mic pentru un sentiment atât de copleşitor, de multe ori.

Scrisoare pentru 2022

Care a fost provocările lui 2021 pentru tine? Personal, profesional…
N-a fost un an memorabil. Am avut aceeaşi dinamică, mi-am văzut de viaţă, dar fără să pot spune că am trăit ceva extraordinar. Mie îmi place echilibrul în tot şi-n toate, nu alerg după senzaţional, nu vreau să schimb nimic din felul în care trăiesc. Vreau să pastrez liniştea şi armonia în tot şi în toate.

Ce crezi că îți lipsește în acest moment?
Punându-mi această întrebare îmi dau seama că îţi pot spune că sunt norocoasă. În nicio etapă a existenţei mele nu am simţit că îmi lipseşte ceva. Am fost mereu exact acolo unde trebuia să fiu. Aşa cum sunt şi acum. Trăiesc în timpul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit.

Cât de mult crezi în zodii? Ai aflat ce pregătește 2022 pentru semnul tău?
Dacă e de bine, cred. Dacă nu, nu.  Săgetatorii sunt optimiştii zodiacului. Cred în puterea stelelor, n-am niciun dubiu că viaţa e matematică pură cu date clare, că Planetele ne influentează enorm paşii. Chiar pot spune că avem noroc, da, noroc, nu e un cuvânt exagerat, să avem acces la informaţii care ne pot ajuta să luam cele mai bune decizii. Îi apreciez enorm pe cei care, în mod real, ştiu să facă astrograme, să citeasca în stele, ori pe cei care cunosc tainele numerologiei.

Apropo de 2022… care sunt planurile tale pentru anul ce bate la ușă?
Planuri…Hmm… În fiecare an, pe 31 decembrie, scriu o scrisoare anului care vine. Când o recitesc pe cea din anul care se încheie îmi dau seama că mi-am îndeplinit toate dorinţele. Aşa că planul e să îmi îndeplinesc tot ce am în gând pentru anul care vine. Mi se pare cel mai bun plan!

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te