Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Octavian Man merge direct în finala iUmor, la Antena 1

de Redactia Tvmania

Octavian Man este câştigătorul celei mai noi ediţii iUmor din cel de-al 11-lea sezon și va merge direct în finală. 

Actorii Daniela Nane și Patrick Cottet au fost cei doi invitați speciali în cea de-a opta ediție din cel de-al 11-lea sezon iUmor, în timp ce jurații au decis să trimită la votul publicului patru concurenți spectaculoși – Octavian Man, Julie Mayaya, Sara Twister și Abel Megyes.

Dintre aceştia, Octavian Man a fost votat preferatul publicului și a fost trimis direct în finală. Tânărul a venit cu răutăţile la pachet şi i-a luat la roast atât pe juraţi, cât şi pe prezentatorii iUmor din culise, iar telespectatorii l-au trimis direct în marea finală a celui de-al unsprezecelea sezon iUmor. 

Cel de-al 11-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii.

De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere. 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te