Interpretul lui Stiven din serialul “Moştenirea” şi câştigătorul celei de-a zecea ediţie a emisiunii “Dansez pentru tine” şi-a donat bursa pe care a obţinut-o în urma concursului de admitere la un master.

Octavian urmează cursurile unui masterat în “Litere şi arte” la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. În urma concursului de admitere actorul a intrat primul, având cea mai mare notă, şi obţinând astfel o bursă. El a decis însă să-şi doneze bursa următorului intrat.
“Am vorbit cu cei de la facultate şi i-am rugat ca bursa care urma să-mi revină mie să fie donată următorului student pentru că sunt convins că are mai mare nevoie de ea. Ulterior, studenta care va beneficia de această bursă m-a sunat să-mi mulţumească şi să-mi spună că îi este de un mare ajutor. M-am bucurat foarte tare să aud asta”, a povestit Octavian.
Octavian a ales cursurile acestei universităţi la îndrumarea lui Marian Râlea, care face parte din cercul profesorilor de acolo, şi alături de care actorul şi-a dorit foarte tare să lucreze.