Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

“Oedip rege” în vremuri de pandemie. Celebra tragedie a lui Sofocle se joacă la Teatrul Național Craiova

de Doinel Tronaru,

Până joi inclusiv au loc, la Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova, primele reprezentații ale noii premiere cu „Oedip rege”, tragedia multimilenară scrisă de Sofocle, în montarea celebrului regizor britanic Declan Donnellan, invitat pentru prima oară pe scena craioveană. Premiera oficială a avut loc sâmbătă, 7 mai, și a fost un real succes.

Merită să iei trenul și să te duci până la Craiova pentru a vedea acest spectacol, asta dacă nu ești craiovean sau de prin partea locului. Este pentru prima oară când a fost invitat să monteze aici marele regizor englez Declan Donnellan, care a venit însoțit de scenograful Nick Ormerod, împreună cu care a fondat, pe vremuri, celebra companie de teatru britanică Cheek by Jowl.

Pentru această primă întâlnire cu publicul craiovean și românesc, Declan Donnellan a ales un text care străbate timpul de aproape 2500 de ani de când a fost scris, dar a cărui actualitate, ca în cazul oricărei opere clasice, este dincolo de orice îndoială: “Oedip rege”, piesa de teatru antic a dramaturgului grec Sofocle (unul dintre cei trei “zei” ai tragediei clasice grecești, alături de Eschil și de mai tânărul Euripide).

Cine sunt actorii din „Oedip rege”, regia lui Declan Donnellan

Noua montare cu “Oedip rege” s-a jucat la Teatrul Național Craiova în fiecare seară, începănd de vineri, 6 mai, și se va mai juca astfel până joi, 12 mai, urmând a fi reluată la o dată care va fi anunțată ulterior.

Toate reprezentațiile încep de la ora 19.00. Printre actorii teatrului craiovean care strălucesc în acest spectacol se numără: Claudiu Mihail (în rolul lui Oedip – FOTO), Ramona Drăgulescu (în rolul Iocastei), Vlad Udrescu (Creon), Tamara Popescu (Tiresias, profetul orb), Angel Rababoc (Corifeul), Corina Druc (Merope).

Scenografia îi aparține lui Nick Ormerod, colaboratorul constant al regizorului Declan Donnellan, iar muzica este semnată de Cári Tibor. Asistența de regie din partea românească a fost asigurată de Laurențiu Tudor. Spectacolul este recomandat persoanelor peste 16 ani, din motive evidente, ținând cont de intensitatea lui și de scenele de nuditate pe care le conține.

Iată trei motive pe care trebuie să le ai în vedere pentru a face tot posibilul pentru a vedea acest spectacol

1. Numele regizorului invitat, Declan Donnellan, care a realizat spectacolul împreună cu colaboratorul său constant, scenograful Nick Ormerod.

Declan Donnellan

Cine este, totuși, regizorul Declan Donnellan, autorul acestei montări-eveniment? Declan Donnellan s-a născut în Anglia în anul 1953, din părinți irlandezi, dar a crescut în Londra. În anul 1981, Declan și partenerul său Nick Ormerod au înființat compania Cheek by Jowl. În anii care au trecut de atunci, compania a călătorit în întreaga lume cu spectacole prezentate în engleză, franceză și rusă.

În 1989, Declan Donnellan a devenit regizor asociat al prestigiosului Royal National Theatre din Londra. Printre producțiile sale la acest teatru se numără: “Fântâna turmelor” de Lope de Vega, “Sweeney Todd: Bărbierul diabolic din Fleet Street” de Stephen Sondheim, “Mandatul” de Nikolai Erdman și ambele părți ale dilogiei “Îngeri în America” de Tony Kushner.

Primul film de cinema al regizorului, “Bel Ami” (după capodopera lui Guy de Maupassant), coregizat împreună cu Nick Ormerod și având o distribuție trăsnet: Uma Thurman, Kristin Scott Thomas, Christina Ricci și Robert Pattinson, a avut premiera în 2012. Următoarea sa producție teatrală, după “Oedip”-ul montat în România, va fi “Viața e vis” de Calderon de la Barca și va avea loc la Madrid, tot în acest an.

Cartea sa, “Actorul și ținta”, a fost tradusă în peste 15 limbi, inclusiv română, iar podcasturile sale “not true but useful”, prezentate de Cheek by Jowl cu Lucie Dawkins, au fost descărcate în peste 100 de țări.

2. Textul nemuritor scris de dramaturgul elin Sofocle acum peste 2000 de ani.

“Oedip rege” este una dintre cele mai cunoscute și mai influente tragedii din toate timpurile. Sofocle preia un segment din cronica Labdacizilor, regii tebani, și prin nemuritoarele sale versuri creează, impune mai bine zis, unul dintre cele mai persistente mituri din întreaga literatură și cultură universală. 

Destinul tragic al personajului titular, nefericitul Oedip, și al reginei Iocasta (pentru că, în primul rând, o piesă despre destin este aceasta, și despre felul în care îl înțelegeau vechii greci) a inspirat, de-a lungul timpului, generații de creatori și numeroase opere derivate. Însuși marele psihanalist Sigmund Freud, după cum știm, și-a denumit fenomenul psihic pe care și-a bazat întreaga teorie “complexul lui Oedip”.

“Capodoperă a literaturii antice și universale, «Oedip rege» este o tragedie reprezentativă pentru confruntarea dintre om și destin. (…) «Oedip rege» este o tragedie a cunoașterii, eroul său fiind stăpânit de patosul adevărului, pe care îl va afla cu prețul propriei sale prăbușiri. Structura dramatică a tragediei urmărește într-o admirabilă gradație înaintarea lui Oedip spre adevărul ce îi va fi fatal, marcând, totodată, loviturile pe care i le dă destinul la fiecare revelație, cu precizia unui mecanism infernal”, scria cunoscutul istoric român al culturii Ovidiu Drimba.

Să mai menționăm și că mitul oedipian și textul lui Sofocle au mai stat la baza a cel puțin a unei capodopere, filmul marelui regizor italian Pier Paolo Pasolini, “Oedip rege”, din 1967, cu: Silvana Mangano, Franco Citti, Alida Valli, un film absolut superb și minunat.

3. Viziunea autorului spectacolului, Declan Donnellan, asupra textului lui Sofocle și a mitului oedipian

Conjuncția dintre aceste două elemente, numele regizorului și mitul clasic, creează specificul spectacolului de la Craiova. Dacă, cumva, relatările despre spectacol sau fotografiile luate în sală vă fac să vă gândiți la “Troienele” lui Andrei Şerban, segmentul median al celebrei “Trilogii antice” a marelui regizor (spectacol de referință, montat în România la Teatrul Național București), nu sunteți departe de adevăr.

Ramona Drăgulescu (în rolul Iocastei) și Claudiu Mihail (în rolul lui Oedip),

Ca și atunci, în acel neuitat spectacol, cele 80 de minute ale actualului “Oedip rege” se joacă în sală, printre spectatori, neexistând locuri decât în picioare, iar actorii interpretează aflându-se la câțiva metri de spectatori, mai exact printre ei.

Ca și “Troienele”, spectacolul de la Craiova conține scene de nuditate, fără conotații sexuale. Importantă este însă forța hipnotică, puterea halucinantă a imaginilor și situațiilor create de Declan Donnellan, care amintește de un alt spectacol-capodoperă, “Faust”-ul lui Silviu Purcărete de la Sibiu.

Nu trebuie uitat că tragedia lui Sofocle începe în momentul în care cetatea Tebei este bântuită de o epidemie de ciumă, considerată o “pedeapsă a zeilor”, prin urmare actualizarea la vremurile noastre, cele ale pandemiei de COVID-19, a venit aproape de la sine.

“Tragediile nu sunt despre eroi, ci despre noi, oamenii obișnuiți”, spune regizorul de teatru Declan Donnellan. “Pentru început, ele pot părea ca o pictură exotică, dar care, la o examinare mai atentă, devine o oglindă.

Procesul ne poate aminti că, dacă vreodată arătăm cu degetul spre oricine altcineva, vom descoperi că mai avem alte trei degete, îndreptate spre noi, chiar dacă ascunse în palma noastră. Oedip face exact asta când declară că îl va găsi, pedepsi și umili pe ucigaș. Dar criminalul este el însuși.”

Trailer “Oedip rege” – Teatru Național Craiova

Credit foto: Teatrul Național “Marin Sorescu” Craiova

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te