Olimpia a discutat cu jurnalista Ela Crăciun într-un interviu pentru blogul acesteia despre ce înseamnă să fii nominalizată la Premiile Goya, la categoria „Revelația anului”, despre familie și despre cât de greu sau de ușor i-a fost să joace în filme din străinătate, despre visele și ambițiile ei.
Nominalizarea la Oscarurile hispanice „a venit când mă așteptam mai puțin și a adus cu ea o mare bucurie, bucuria de a fi prețuit, apreciat pentru munca ta și satisfacția că poți să-ți croiești drumul și pe alte meleaguri atât timp cât crezi în ceea ce faci”, a declarat Olimpia.
Actrița a mai povestit că visează să ”cunosc lumea și, cu ajutorul ei, să creez, visez să călătoresc, să învăț, să fiu mamã, să zâmbesc, să mă bucur și, mai ales, să joc, fără frică, fără inhibiții”.