Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

De la „Vlad” la VUNK. Cum a ajuns Olimpia Melinte să fie „pacienta” lui Cornel Ilie

de Cătălina Matei,

Cunoscută mai ales datorită rolului său din serialul „Vlad”, difuzat la Pro TV, Olimpia Melinte revine în atenția publiclului într-un proiect special. Actrița apare în cel mai recent videoclip al trupei VUNK, alături de Cornel Ilie, unde interpretează rolul unei paciente într-o ședință de terapie.

Trupa VUNK lansează single-ul „Felicitări, ai reușit!”, o melodie cu un umor fin și, totodată, o urare dulce-amăruie care apare într-o poveste de dragoste. Iar videoclipul piesei le aduce fanilor trupei și o surpriză: alături de Cornel Ilie, este actrița Olimpia Melinte, care a făcut parte din distribuția unor filme sau seriale precum „Vlad”, „#Selfie 69”, „București NonStop”, „Canibal” și multe altele. Este pentru prima dată când Olimpia este personajul unui videoclip muzical, iar scenariul o aduce ca pacient într-o ședința de terapie.

“Este un cântec inspirat de refuzul sau încăpățânarea multor persoane de a recunoaște sau de a accepta că iubesc. Și asta, probabil, din teama de a nu suferi, să nu se simtă vulnerabili sau că poate fi considerată, de fapt, o slăbiciune. Este ceva ce, la un moment dat, am trăit și eu, dar și mai intens am observat ulterior în cazul multor oameni.

Cântecul este un mesaj ironic de felicitare adresat celor ce fug de propriile sentimente, de oamenii care simt că îi pot face fericiți.

Mă bucură foarte tare colaborarea cu actrița Olimpia Melinte pentru clipul acestui cântec. A redat impecabil ceea ce am vrut să lăsăm de înțeles celor la care va ajunge acest cântec, cu tot cu clip”, a declarat Cornel Ilie – VUNK.

Olimpia Melinte, prima sa carte pentru copii

De curând, actrița din „Vlad” a mai avut parte de o altfel de premieră în viața sa: a publicat prima sa carte pentru copii – „Serion Pantalon în Țara Amintirilor”, în colecția PanDA de la Editura Pandora M. Cartea – scrisă de Olimpia și ilustrată de Diana Tivu – este un carusel magic de gânduri și trăiri, menit să-i ajute să învingă emoțiile primei zile de școală, să treacă peste conflictul dintre generații și, nu în ultimul rând, să accepte pierderea cuiva drag.

„Am început sa aștern gânduri și emoții pe hârtie prin adolescență. Atunci am înțeles ca poveștile pot fi vindecătoare, că te pot transforma și uneori îți pot arăta calea. Actoria mi-a oferit și ea șansa să mă bucur de imaginație, să jonglez cu ideile așa cum simt, să inventez, să descopăr și să trăiesc vieți noi și povești inedite.

Când am devenit mamă, mi-am dat seama că singura modalitate prin care puteam să-l fac pe fiul meu să mă înțeleagă erau tot poveștile. Așa că ele ne-au însoțit pas cu pas, de la personaje simpatice care l-au făcut să aibă curaj in momentele în care se simțea nesigur, până la situații banale care se transformau în adevărate scenarii fantastice pentru a trece mai ușor peste drumurile lungi, o vizită la doctor sau plictiseala unei așteptări”, a spus Olimpia Melinte despre prima ei carte pentru copii, „Serion Pantalon în Țara Amintirilor”.

Olimpia Melinte (n. Iași, 1986) s-a remarcat de-a lungul timpului în numeroase lungmetraje ce i-au adus premii și nominalizări la cele mai importante festivaluri de film din lume, pentru cele peste 30 de roluri remarcabile. În 2018 a început filmările pentru serialul „Vlad”, difuzat la Pro TV.

Locuiește în București cu soțul și cei doi copii ai lor. „Serion Pantalon în Țara Amintirilor”, scrisă după o idee a fiului său Alexandru și dedicată tatălui ei, reprezintă debutul în literatură pentru copii.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te