Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

Olimpia Melinte va fi în juriul Festivalului Internațional de Film de la Valencia

de Redactia Tvmania

Valencia International Film Festival „Cinema Jove” va avea loc în perioada 19-26 iunie în Spania. Iubită și de public și de critica spaniolă pentru rolul din „Canibal” (pentru care are o nominalizare la premiile Goya și premiul Revelaţia Anului 2014 la Gala Uniunii Actorilor din Spania), Olimpia Melinte a fost invitată să jurizeze competiția oficială a festivalului ajuns la ediția cu numărul 29.

„Pentru mine, o nouă aventură începe weekendul acesta în Valencia în cadrul Festivalului Internațional de Film Cinema Jove. Și pentru că o bucurie nu vine niciodată singură, pe lângă faptul că aștept cu nerăbdare filmele bune pe care urmează să le văd, gândul la întâlnirea cu publicul spaniol și a lui energie minunată mă face să număr zilele până ce o să ajung acolo. Mai ales că o să fiu pentru prima dată în Valencia”, spune actrița.

Olimpia Melinte este la a doua participare în juriul unui festival important de film. Anul acesta a făcut parte din juriul TIFF.

În 2015, actrița a revenit pe marile ecrane în filmul „Cel ales” (regia Cristian Comeagă), iar în toamnă va apărea în „București NonStop” (regia Dan Chișu) și „Proiecte de trecut” (regia Andrei Zincă). Iar recent a terminat filmările la „Selfie 2” și are în lucru alte două proiecte de lungmetraj.

Foto: Adi Bulboacă

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te