Prințesa Charlotte a purtat prima ei bijuterie semnificativă, un obicei pentru membrii familiei regale, la slujba de la Westminster Abbey pentru Regina Elisabeta.
de Andra Stana,
Prințesa Charlotte a purtat prima ei bijuterie semnificativă, un obicei pentru membrii familiei regale, la slujba de la Westminster Abbey pentru Regina Elisabeta.
Prințesa Charlotte a purtat luni prima ei bijuterie semnificativă la funeraliile străbunicii sale, Regina Elisabeta, scrie people.com.
Fiica în vârstă de 7 ani a prințului William și a lui Kate Middleton a sosit la funeraliile reginei Elisabeta a II-a alături de mama sa, de fratele ei, prințul George, și de regina consoartă Camilla.
Charlotte a purtat o broșă în formă de potcoavă prinsă în partea stângă a hainei sale negre pentru a onora dragostea străbunicii sale pentru cai. Broșa cu diamente i-a fost dăruită tinerei prințese chiar de către regina Elisabeta.
De asemenea, Charlotte a purtat pentru prima oară o pălărie la slujba de la Westminster Abbey, un obicei al femeilor britanice atunci când participă la evenimente formale.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12Regina Elisabeta a II-a era cunoscută pentru faptul că își purta colecția de broșe și bijuterii regale în scopuri sentimentale sau ca gest diplomatic în călătoriile în străinătate. Este un „sfat” pe care l-a transmis prințesei de Wales, care a împrumutat în trecut piese din colecția regretatei regine pentru evenimente regale.
La funeraliile Reginei Elisabeta a II-a a participat și Președintele României. La Londra, Klaus Iohannis a venit însoțit de soția sa, Carmen. Șeful statului și soția sa au ajuns la Palatul Buckingham duminică seara. Ei au participat la recepția găzduită de Regele Charles al III-lea. Pentru acest eveniment, Carmen Iohannis a purtat o ținută semnată de designerul ei vestimentar preferat, Andreea Tincu.
Sursa foto: Profimedia, Hepta