In „Omul-Paianjen 3”, pelicula ce are premiera pe 4 mai, celebrul personaj are de dus o lupta dura: cea cu el insusi.

Mai lung decat celelalte doua filme anterioare (cu 18, respectiv 12 minute), mai costisitor (un buget oficial de 250 de milioane de dolari, iar neoficial de vreo 350, incluzand aici si costurile de promovare), mai plin de efecte speciale, „Omul-Paianjen 3” a intrat de vreo doua saptamani in febra lansarilor prin lume. Nu numai bugetul exorbitant cere un succes de casa rasunator, ci si primele doua parti care au avut incasari ce creeaza, desigur, asteptari imense si de la aceasta continuare. Asta in materie de bani. In materie de poveste, lucrurile par oarecum mai simple. Probabil ca fanii care au inghitit scenariul lacrimogen si usor ridicol din partea a doua nu vor avea vreo problema cu evolutia actiunii, oricare ar fi ea. Din fericire pentru ei si spectatorii mai carcotasi, story-ul capata ceva dramatism. Nu neaparat prin includerea in scenariu a unor inamici noi (Omul de nisip, Venom), ci prin faptul ca personajul principal are de luptat chiar cu sine. In urma unor evenimente neprevazute, costumul Omului-Paianjen devine negru, fapt ce se resimte si in personalitatea eroului.

Urmărește-ne pe Google News