Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri

„Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă”, cea de-a treia cea mai bună lansare din istorie, în SUA

de Ioana Maria,

„Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă”/„Spider-Man: No Way Home”, cel mai recent film din seria aventurilor omului-păianjen, a realizat cea de-a treia cea mai bună lansare din istorie în America de Nord, cu încasări de 253 de milioane de dolari în acest weekend, potrivit estimărilor provizorii anunţate duminică de compania Exhibitor Relations, informează AFP, scrie agerpres.ro.

Mult aşteptat de Hollywood şi de o industrie cinematografică afectată de pandemia de COVID-19, cel mai recent lungmetraj din saga ”Spider Man” a fost depăşit doar de ”Avengers: Endgame” (357 milioane de dolari) şi de ”Avengers: Infinity War” (258 de milioane) în istoria celor mai bune lansări din Statele Unite şi Canada, conform Box Office Mojo. Este, de asemenea, cea mai bună lansare realizată vreodată de studiourile Sony, conform Deadline.

„Omul-Păianjen: Niciun drum spre casă” este al treilea film în care popularul om-păianjen este interpretat de actorul britanic Tom Holland. Filmele anterioare, în care costumul roşu şi albastru a fost purtat de Tobey Maguire şi apoi de Andrew Garfield, s-au bucurat de asemenea de un mare succes de casă.

Celelalte producţii prezentate pe marele ecran în acest weekend au rămas mult în urmă la capitolul încasări.

Filmul de animaţie Disney ”Encanto” a urcat o poziţie, de pe locul al treilea, acumulând aproximativ 6,5 milioane de dolari în acest weekend, pentru un total de 81,5 milioane de dolari de la lansarea sa, în urmă cu o lună.

‘Encanto” retrogradează pe locul al treilea ”West Side Story”, remake-ul lui Steven Spielberg după musicalul cult din 1961, care a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american la lansare, săptămâna trecută.

Pe al patrulea loc se situează „Ghostbusters: Afterlife”, cea mai recentă producţie din celebra franciză „Ghostbusters”, cu încasări de 3,4 milioane de dolari în acest weekend şi 117 milioane în cinci săptămâni de proiecţie în cinematografele nord-americane. Regizat de Jason Reitman, fiul regizorului primelor două producţii ”Ghostbusters”, Ivan Reitman, acest lungmetraj prezintă spectatorilor o aventură fantastică şi o acţiune care, de data aceasta, se desfăşoară într-un orăşel din Oklahoma, nu în cartierul newyorkez Manhattan din anii ’80, menționează sursa citată.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te