Modifica setarile cookie
Homepage  / Seriale turceşti

Onur Tuna, actorul cu cei mai frumoși ochi din Turcia, se întoarce pe micile noastre ecrane

de Ruxandra Dinca,

„Doctorul minune”, serialul turcesc care debutează din 25 august la Kanal D, îl are în distribuție, într-unul din rolurile principale, și pe Onur Tuna, actor turc cunoscut deja de telespectatorii români și posesorul celor mai frumoși ochi între actorii generației sale.

În „Doctorul minune”, Onur Tuna nu are rolul principal – acesta e interpretat de Taner Ölmez, cu care e bun prieten – dar face parte din distribuția principală a serialului. 

Tuna, pe care noi l-am mai văzut tot la Kanal D, în „Prețul fericirii”, este în serial doctorul Ferman Eryiğit.

Acesta este chirurgul-vedetă al spitalului, un tip arogant și distant, protejatul directorului. Cu o carieră incredibilă pentru vârsta lui și o iubită frumoasă, Ferman pare a avea tot.

Însă în realitate, ascunde un secret, dar și o inimă bună! El se teme ca sensibilitatea să nu fie interpretată drept slăbiciune. Mai ales la începutul serialului, Ferman se poziționează imediat ca rivalul principal al protagonistului, Ali Vefa (Taner Ölmez), un medic genial, diagnosticat însă cu autism și sindromul savantului.

Cine este Onur Tuna?

Onur Tuna s-a născut pe 2 iulie 1985 la Canakkale. După ce și-a luat diploma în economie, a început să studieze muzica la Conservator. 

Înainte de asta, turcul a jucat baschet și volei în timpul liceului (are 1,95 m). Datorită pieselor de teatru puse în scenă cu colegii săi și-a descoperit și pasiunea pentru actorie. În timpul facultății a lucrat ca model, timp de patru ani. 

După absolvire, a început să ia lecții de actorie. În 2011 și-a făcut debutul ca actor profesionist în serialul „Hayat Devam Ediyor” (2011-2013). Iar în 2014 devenea cunoscut în toată Turcia și nu numai, datorită rolului din serialul istoric „Filinta”. Acest serial e o poveste cu detectivi plasată în Istanbului otoman, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. „Filinta” (2014 – 2016), mare succes în Turcia la momentul lansării, este acum disponibil la noi la Netflix.

În afară de actorie, cealaltă mare pasiune a lui Onur Tuna este muzica. El cântă la pian și la chitară și e și compozitor. De altfel, a și lansat oficial 2 mini-albume a câte patru cântece, „Uzay Misali” în 2018 și „Dalgın”, în 2020.

Cu cine se iubește Onur Tuna

Cât despre viața sentimentală, actorul de 36 de ani nu are o iubită oficială. Cea mai recentă relație asumată datează din 2015 – 2016, când s-a iubit cu actrița Seda Güven – noi am văzut-o  în „Fatmagul” și „În dragoste și în război”. Seda Güven este fosta soție a altui actor/cântăreț turc celebru. E vorba de Keremcem – acesta și Seda Güven au fost căsătoriți doar nouă luni, divorțând în 2015.

Chiar dacă oficial nu a anunțat nimic, preferând să nu vorbească despre viața personală, Onur Tuna nu e singur. Actorul s-ar iubi de la începutul anului cu actrița Elif Dogan (26 de ani) -„Legea familiei”.  

Vestea a fost dată de tabloide, cei doi actori nu au confirmat nimic. Tot tabloidele au mai scris că Onur și Elif s-ar fi cunoscut prin intermediul actriței Sevda Erginci. Ea e bună prietenă cu amândoi – Sevda și Onur au fost colegi în „Prețul fericirii”. 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te