„Avem un grup de tovarăși care se duc în vacanță în Deltă. Ce-și zic? În concediu să ștergem tot cu buretele – ceea ce suntem și facem în fiecare zi la serviciu. Nu alcool, nu țigări, nu surse de zgomot, aparate de radio, casetofoane. Trăim în natură, sănătos, respirăm. Aer, apă. Pentru perioada asta ne schimbăm cu totul viața. Dacă prindem pește (pentru că sunt și pescari amatori care se cred profesioniști), mâncăm, dacă nu, cură de slăbire. Deci, ideea asta e. Încearcă să ducă o viață omenească, o viață nemalformată, necontorsionată de regulile existenței în funcții, în serviciu, în slujbă. În ceaușism, trebuia să joci tot timpul un joc complicat, cu intrigi, cu ierarhii, subordonare. Să ai grijă pe cine cunoști, cu cine te căsătorești, să ai grijă ce spui, ce faci cadou lui cutare de ziua lui. Deci, un întreg dans ritualic complicat al existenței la niveluri cât de cât înalte ale ierarhiei socialiste. Tovarășii hotărăsc să trăiască o viață nouă, măcar pentru perioada concediului. Ce credeți, or să reușească?”, întreabă criticul de film Cristian Tudor Popescu.
Cu această comedie ușoară, Titus Popovici „zgârie” moravurile nomenclaturii, fără a pătrunde în profunzime. Povestea tovarășilor plecați în căutarea unui pește mitic al Deltei, un somn „botezat” Monstrul, este o metaforă pentru falsitatea și duplicitatea celor aflați la conducere în comunism.