Filme serioase, cu buget mic, atacand probleme spinoase ale societatii incepand cu homosexualitatea, terminand cu razboiul sau rasismul. Acestea au fost alegerile membrilor Academiei Americane de Film, care au inscris in cursa productii pe care unii regizori se chinuie de ani de zile sa le faca („Brokeback Mountain” si „Munchen”, de exemplu). Spre deosebire de anii trecuti – cand productiile nominalizate au avut bugete de peste 100 de milioane de dolari, blockbuster-ele au fost trecute cu vederea. „King Kong”-ul lui Peter Jackson, „Razboiul Stelelor: Episodul 3 – Rabunarea Sith”, „Razboiul lumilor” lui Spielberg, „Narnia” sau „Batman: Inceputuri” candideaza doar la categoriile „tehnice” (sunet, imagine, efecte speciale).