Homepage  / Vedete / Vedete străine

Au petrecut până târziu în noapte! Özge Yağız și Gökberk Demirci s-au logodit oficial

Au petrecut până târziu în noapte! Özge Yağız și Gökberk Demirci s-au logodit oficial
7

de Redactia Tvmania

Așa arată fericirea în stare pură! Actorii Özge Yağız și Gökberk Demirci, care s-au îndrăgostit la filmările pentru serialul „Jurământul” (Happy Channel), au dat petrecere mare duminică, 18 iulie, când și-au oficializat logodna.

 

Özge Yağız și Gökberk Demirci formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de tineri actori din Turcia, cu fani peste tot în lume – printre acești din urmă ne numărăm și noi. Cei doi s-au îndrăgostit la filmările serialului „Jurămânul” (în original „Yemin”), lansat la turci în 2019 și difuzat la noi de Happy Channel, și au rămas împreună și după ce frumoasa de 23 de ani a ales să iasă din serial, în primăvara anului trecut.

Din primăvara lui 2020, când și-au asumat relația de iubire, Özge Yağız și Gökberk Demirci (31 de ani) sunt practic de nedespărțit, în weekenduri, vacanțe sau împreună la sala de sport, așa că vestea că el a cerut-o pe ea de nevastă, în noaptea de Revelion, iar ea a acceptat fericită, nu a mai surprins pe nimeni.

Profitând de timpul liber și de vacanță (cuplul pare a fi în continuare în Bodrum) wekendul trecut, pe 18 iulie, cei doi au dat petrecere mare, prin care și-au oficializat logodna. Zâmbitori și relaxați, așa cum sunt ei mereu, îndrăgostiții au cântat, au dansat și s-au distrat pe cinste alături de familii – ba mai mult, Gökberk ar fi băut, așa cum zice tradiția la turci în aceste ocazii, și o cafea sărată, arătându-și astfel disponibilitatea de a trece peste diverse neajunsuri ca să fie alături de Özge pentru tot restul vieții.

Özge Yağız și Gökberk Demirci s-au logodit oficial (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Pe conturile personale de Instagram, Özge Yağız și Gökberk Demirci au urcat doar Instastories, însă pozele și imaginile de la petrecere, urcate de membrii familiilor celor doi actori, au fost salvate de fani:

 

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 

 

O postare distribuită de ÖzBerk Fan (@ozgok2620)


 

Pe când nunta?

Că Özge Yağız și Gökberk Demirci sunt în prag de nuntă a fost un subiect des abordat de site-urile mondene din Turcia și iată că informațiile au fost corecte. După logodnă, toată lumea așteaptă ceremonia de nuntă, care nu ar trebui să întârzie, mai ales că din toamnă cei doi îndrăgostiți vor fi iar foarte ocupați: Gökberk va continua să dețină principalul rol masculin în „Jurământul”, care va continua cu sezonul 4, cât despre frumoasa Özge, ea și-a ales deja rolul pentru toamnă: va fi eroina noului serial „İçimizden Biri”, pregătit pentru postul turcesc Show TV/

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton