Ozzy Osbourne, externat din spital după ce a fost operat
Ozzy Osbourne se simte recunoscător, după ce a suferit o intervenție chirurgicală majoră și care a presupus îndepărtarea și realinierea unor tije în gât și spate, potrivit Page Six.
„Acum sunt acasă și mă recuperez confortabil. Cu siguranță simt dragostea și sprijinul din partea tuturor fanilor mei și le mulțumesc tuturor pentru gândurile, rugăciunile și urările de bine în timpul recuperării mele„, a scris pe Instagram, miercuri, 15 iunie, fostul lider al trupei Black Sabbath, în vârstă de 73 de ani.
Osbourne a fost externat marți dintr-un spital din Los Angeles, la o zi după ce a fost supus la ceea ce soția sa, Sharon Osbourne, a numit „o operație majoră” care va „fi decisivă pentru tot restul vieții sale”.
Pe lângă faptul că suferă de boala Parkinson, Ozzy se resimte din cauza rănilor la gât suferite într-un accident, în 2003. O căzătură din 2019 a agravat afecțiunea, după care i s-au introdus 15 șuruburi în coloana vertebrală.
„Aștept o altă operație la gât”, a declarat starul rock pentru revista Classic Rock, luna trecută, în legătură cu procedura despre care nu a oferit alte detalii. „Nu pot să merg cum trebuie în aceste zile. Fac fizioterapie în fiecare dimineață„, a explicat el la vremea respectivă. „Sunt ceva mai bine, dar nici pe departe atât de bine pe cât aș vrea să fiu pentru a mă întoarce pe drumuri”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Mesajul transmis de Sharon Osbourne
Ozzy a fost scos marți din spital într-un scaun cu rotile. Soția lui, Sharon, în vârstă de 69 de ani, a fost alături de el. În ciuda operației pe care a suferit-o, artistul a reușit să se ridice în picioare și să se urce singur într-un Range Rover negru cu îndrumarea unui asistent al spitalului.
Sharon a scris un mesaj pe Instagram prin care și-a anunțat urmăritorii că Ozzy Osbourne a ieșit din operație, „se simte bine și se află pe drumul spre recuperare”.
„Familia noastră ar dori să își exprime recunoștința pentru cantitatea copleșitoare de dragoste și sprijin care a precedat operația lui Ozzy. Dragostea voastră înseamnă enorm pentru el”, a scris ea prin intermediul Instagram Stories, marți, 14 iunie.
O sursă apropiată familiei a declarat recent pentru Page Six că va exista o „perioadă lungă de convalescență” după operație și că o asistentă va fi adusă la ei acasă pentru a se ocupa de artist.
„Ozzy are 73 de ani și orice fel de intervenție chirurgicală atunci când îmbătrânești este dificilă„, a declarat sursa.
Citește și: