Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber

(P) Anvelope noi sau anvelope second-hand? Tu ce alegi pentru iarna aceasta?

de Redactia Tvmania

Sezonul rece se apropie cu pași repezi și, așa cum probabil știi deja, mașina ta va avea nevoie de o nouă investiție într-un set de anvelope create special pentru iarnă. Cauciucurile sunt, fără niciun dubiu, cele mai importante elemente atunci când vine vorba de siguranța ta și a celorlalți pasageri, pentru că ele asigură o frânare rapidă, când acestea sunt de o calitate bună.

Mai toți șoferii au o dilemă serioasă atunci când vine vorba de achiziționarea anvelopelor noi, pentru că nu știu ce să aleagă. Ideal ar fi ca fiecare dintre aceștia să investească într-un set de cauciucuri noi de firmă, însă nu toate buzunarele sunt pregătite pentru o cheltuială ca aceasta. Așa că variantele rămân două la număr – fie conducătorii auto optează pentru un set nou de anvelope no-name, fie aleg să cumpere un set de firmă, dar la mâna a doua.

Dacă nu știi care sunt care sunt diferențele dintre cele două opțiuni prezentate mai sus, ne-am gândit că ți-am putea veni în ajutor cu câteva informații utile despre fiecare dintre acestea, ca să iei decizia corectă pentru tine.

Anvelope noi no-name

Prețul pentru o anvelopă nouă de 15-16 inch, dar care nu a fost produsă sub numele unui brand cunoscut, pornește de la 200 lei. Deși calitatea acesteia nu este una superioară, cei care aleg varianta cauciucurilor noi no-name se pot bucura de garanția oferită de producător. Pentru aceeași sumă, șoferii care pun preț pe produsele premium optează pentru un set de anvelope de iarnă Michelin, Bridgnestone, Pirelli, Dunlop sau Continental second-hand. Profilul rămas este de 4-6 milimetri, la o vechime de 2-3 ani, iar garanția în acest caz nu există. Diferența stă în materialul folosit pentru confecționarea cauciucurilor, care, în cazul celor no-name, este mult mai puțin aderent, mai ales când condițiile de condus sunt dificile. Pe un carosabil umed distanța de frânare poate crește cu câțiva centimetri în cazul anvelopelor noi aftermarket față de cele la mâna a doua, dar produse de o firmă de renume, ceea ce, în anumite situații, poate fi foarte periculos.

Anvelopele noi no-name vin însă cu un avantaj foarte mare, și anume acela că șansele de a face o pană din cauza uzurii cauciucului sunt foarte reduse spre nule, pentru că anul utilizării lor coincide cu cel al fabricării lor.

Desigur, ideal ar fi să îți poți achiziționa un set de anvelope noi premium, care să asigure o durabilitate extinsă a acestui tip de componentă auto. Prețul lor este cel mai mare dintre toate opțiunile pe care le ai la dispoziție, dar calitatea lor își va spune cuvântul, pentru că te vei putea bucura de eficiența lor pentru mai multe sezoane la rând.

Anvelope second-hand premium

Cauciucurile premium la mâna a doua erau, în primele luni de la fabricare, perfecte pentru o frânare eficientă, grație materialelor din care sunt confecționate. Însă trecerea timpului și utilizarea lor au dus la o uzură s-ar putea să le fi redus din aceste calități, așadar e foarte important să verifici dacă profilul cauciucurilor este încă suficient de gros. Mai mult decât atât, ar fi bine să iei în calcul și faptul că nu vei beneficia de garanție, așadar ai risca mai mult decât în cazul achiziționării unui set nou, dar no-name. Însă vei recupera prin avantajul de a conduce o mașină cu anvelope de calitate superioară, chiar dacă au fost rulate înainte.

Cel mai important aspect atunci când îți alegi cauciucurile cu care vrei să treci peste iarnă ar trebui să fie siguranța pe care acestea ți-o pot oferi, nicidecum prețul lor. Dacă stilul tău de condus este unul deloc agresiv, te poți bucura de setul de anvelope ani buni de acum înainte, în vreme ce, dacă faci economie și apelezi la varianta mai ieftină, s-ar putea să te țină un singur sezon.

Când te hotărăști să îți achiziționezi un set de anvelope noi, originale sau aftermarket, îți recomandăm să cauți prin oferta de piese auto online de la ePiesa, unde vei găsi cele mai avantajoase prețuri.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te