De ceCITIM #delainceput?
Pentru că noi credem în educarea și dezvoltarea copilului prin CARTE, pentru că lectura de la începutul vieții este un predictor al viitorului economic și democratic al unei țări, dar şi pentru că studiile științifice aduc cele mai clare dovezi asupra importanței prezenței CĂRȚII în viața copilului, încă #delaînceput.
Încă din primele clipe după naștere, creierul bebelușilor este suprasolicitat de o avalanșă de stimuli. Stimularea multisenzorială este responsabilă de formarea de sinapse interneuronale noi și extrem de importante în procesul de învățare la copii. Cititul împreună cu bebelușul, apoi cu copilașul preșcolar, este o activitate complexă, extrem de benefică, atât pentru dezvoltarea cognitivă ulterioară a copilului, cât și pentru consolidarea relației dintre părinte și copil.
Scopul proiectului este conştientizarea părinților că, prin aducerea CĂRȚII în viața copilului, #delaînceput, îi oferim acestuia șansa la beneficii cognitive, comportamentale și emoționale pe termen scurt, mediu și lung. De asemenea, prin introducerea în viața copilului, încă de la naștere, a rutinei zilnice a lecturii părinţii creionează drumul învățării cu drag, de plăcere și devin parteneri, în viitor, ai educatorilor și invățătorilor copiilor lor. Totodată, există studii care demonstrează că cititul împreună, de la vârste mici, consolidează relația dintre părinte și copil, iar în familiile în care această rutină este practicată încă din primul an de viață, părinții sunt mai puțin duri, în relaționarea cu copiii.
Componentele programului multianual CITIM #delaînceput sunt structurate pe două direcții
- comunicarea în comunitatea “Ce le citim copiilor” a unor teme lunare reprezentative pentru lectură, care să ofere copiilor seturi de valori, să îi facă dornici să caute cartea; recomandarea de carte pentru copii şi lectură în familie; conştientizarea părinţilor cu privire la rolul ilustratorului şi a ilustraţiilor, în cartea pentru copii, la cultivarea gustului pentru frumos şi promovarea beneficiilor emoționale, cognitive şi lingvistice ale poeziei.
- pilotarea pentru anul 2021 a unui program de oferire, la naștere, a primei cărți a bebelușului alături de o broșură informativă dedicată părinților în cel puțin zece materntități din Transilvania pentru ca, din anul 2022, acest program să devină multianual să și fie extins treptat la nivel național.
Programul CITIM #delaînceput are, spre bucuria noastră, şi o lansare în aer liber.
Astfel, în 5 şi 6 iunie, între orele 10 şi 18, reprezentanţii Asociaţiei Versus şi Bianca Mereuţă, fondatorul grupului “Ce le citimcopiilor”, vă invită la lectură, în zona Casino-Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca. Bebeluşii care nu au împlinit, încă, un an de viaţă vor primi cadou cărţi, în limita a 100 de bucăţi pe zi, iar cei mărişori şi părinţii lor vor avea parte de un cadru relaxant, cu instalaţii special concepute pentru cititul de poezie şi cu poveşti interesante despre importanţa lecturii încă din primele zile de viaţă.
Donaţia de carte oferită de Editura Signatura vizează, pe lângă cei 200 de bebeluşi care vor veni în Parcul Central din Cluj, toţi copiii născuţi, în Cluj-Napoca, în luna iunie, la Clinica Ginecologie 1 şi la Maternitatea Regina Maria.
“Este un proiect pornit cu sprijinul părinţilor iubitori de carte, din comunitatea Ce le citim copiilor, pentru părinţii care, sperăm, vor ajunge să iubească cititul, alături de bebeluşii lor. Practic, programul CITIM #delaînceput se doreşte a fi un program de instruire a părinţilor. #delaînceput simbolizează naștere, noutate, start. În comunitatea naţională online, Ce le citimcopiilor, cea mai mare în domeniul îndrumării, promovării şi dăruirii de carte, din România, mi-am propus, de la început, instruirea, la un anumit nivel, a părinţilor, cu privire la lectură şi beneficiile ei. Acum, prin noul proiect al Asociaţiei Versus, CITIM #delaînceput, ne adresăm şi celor mai tineri părinţi, adică părinţilor de bebeluşi. Este o idee frumoasă și utilă ca fiecare copil, când se naşte să primească un cadou de nepreţuit, CARTEA. Până acum, în Cluj-Napoca, am donat carte în două maternităţi. Este important să le citim copiilor noștri şi să începem cât mai repede. De aceea am făcut deja primul pas. Toţi bebeluşii care se vor naşte în luna iunie la cele două maternităţi din Cluj, vor pleca acasă cu prima lor carte. Acest cadou poate fi posibil pentru fiecare nou născut din România, şi, cu drag de carte, încă din primele zile de viaţă ale viitorilor adulţi, putem creşte împreună o nouă ţară.” (Bianca Mereuţă, fondatorul Asociaţiei Versus şi a comunităţii Ce le citim copiilor)
La finalul proiectului pilot, membrii Asociaţiei Versus alături de cei din comunitatea Ce le citim copiilor vor realiza un Jurnal de lectură, accesibil gratuit, pentru cititul împreună cu cei mici, structurat pe teme, la care vor contribui cu informații de calitate #delaînceput. Jurnalul va fi ilustrat cu meșteșug, de artiști talentați şi va reprezenta un instrument util părinților, cu impact benefic pe termen scurt și lung, în familiile care îl vor utiliza.
Programul de lectură din primele zile de viaţă, CITIM #delaînceput, va continua şi se va extinde la nivel naţional începând cu anul 2022, iar impactul său va fi maximizat cu ajutorul sponsorilor.
#Citim#delaînceput #celecitimcopiilor #asociatiaversus
Pentru detalii: Bianca Mereuţă, telefon 0722136800
E-mail: bianca.mereuta@versusromania.ro