Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

(P) Dinți galbeni, bruxism și carii ai dinților de lapte - trei afecțiuni pe care le căpătăm în mod inconștient și ce ai de făcut pentru a le trata

de Redactia Tvmania

Lumea se schimbă. Pe fond pandemic, am trecut prin cea mai lungă perioadă de izolare la domiciliu din istorie. Am stat acasă mai mult, așa că am consumat mai multe. Inconștient, dinții noștri au trecut prin alimente, băuturi și obiceiuri care contribuie la degradarea lor în timp. Medicul dentist Alexandra Mircea vorbește despre provocările lumii moderne care ne afectează dantura fără să conștientizăm, dar și despre soluțiile inovative pe care stomatologia le propune. 

Mai puțin alb – de ce și ce avem de făcut

Când zâmbetul din oglindă își pierde pe zi ce trece albul natural, tindem să ne arătăm dinții mai puțin și să zâmbim cu restricții. Pe fond pandemic, din restricționarea bucuriei nu rezultă decât inhibarea emoțiilor bune, care ne ajută să supraviețuim. În acest context, stomatologia modernă propune soluții care să ne ajute să ne recuperăm zâmbetul și, de ce nu, optimismul. 

Înaintarea în vârstă, dieta problematică, fumatul, bruxismul sunt doar câteva dintre cauzele îngălbenirii dinților – în ultimile luni am stat mai mult acasă, deci am consumat mai multe produse care ne-au degradat culoarea dinților. Albirea dentară profesională rămâne soluția optimă pentru dinții îngălbeniți, având rezultate garantate și fiind un procedeu deloc invaziv. La fel de bine putem vorbi și despre fatetele dentare, o soluție a stomatologiei moderne care restaurează culoarea și forma dinților și asigură o mușcătură corectă. 

Fațetele dentare sunt niște piese protetice de grosimea unei coji de ou. Ele se pot realiza din diferite materiale, însă ceramica (porțelanul) este cea care conferă cel mai natural aspect dinților. Odată realizate în laboratorul de tehnică dentară, fațetele se lipesc pe suprafața dintelui, dând estetica și fizionomia dorite. Trebuie însă de știut că există situații în care fațetele nu sunt o soluție. Dinții foarte cariați sau dinții devitali (cărora li s-a scos nervul) nu mai sunt rezistenți și atunci sunt candidați pentru coroane de acoperire. De asemenea, igiena bucală trebuie să fie impecabilă. Altfel există riscul apariției cariilor acolo unde fațetele se lipesc de dinți. Sunt situații în care o albire dentară este indicată înainte începerii oricăror proceduri. –  doctor Alexandra Mircea. 

Stresul care naște scrâșnitul din dinți

Pentru cei mai mulți dintre noi, situațiile în care suntem stresați și anxioși ne fac să ne încleștăm maxilarul și să scrâșnim din dinți. Afecțiunea poartă denumirea de bruxism, iar când stresul se amplifică, dinții au de suferit. Fie că e conștient, diurn, sau inconștient, nocturn, bruxismul poate cauza fracturarea și chiar pierderea dinților; o lume pandemică e o lume în care suntem copleșiți și anxioși, iar când apare bruxismul, o vizită în cabinetul stomatologului este obligatorie. 

Soluția sigură de tratament este aparatul dentar, care îmbunătățește dantura pe mai multe planuri – modifică forma dinților, corectează mușcătura, îmbunătățește întreaga estetică facială, fiind printre cele mai realizate proceduri dentare. Când vine vorba de pretul unui aparat dentar, acesta diferă în funcție de tehnologia folosită: un aparat dentar metalic e mult mai accesibil decât un aparat dentar Invisalign, însă experiența în sine nu este la fel de confortabilă. 

Metoda clară de diagnostic este reprezentată de electromiogramă, care înregistrează activitatea mușchilor masticatori (maseter și temporal) ce se contractă intens în timpul somnului bruxomanilor. Exista mai multe tipuri de aparate care percep semnalele electrice prin intermediul unor electrozi aplicați la nivelul muschilor faciali, aparate purtate pe timpul nopții. Ideal este ca pacientul să identifice și să reducă stresul din viața sa. De asemenea, sunt disponibile diverse terapii de relaxare, și este indicată chiar și psihoterapia. – Dr. Alexandra Mircea

Copii mici, probleme dentare mari

Copilăria e o perioadă măcinată de cele mai multe ori de cariile dentare – mai bine de jumătate dintre copii au carii pe dinții de lapte, de aceea vizitele la dentist sunt necesare încă din frageda copilărie. Când vine vorba de îngrijirea danturii celui mic, aceasta trebuie să înceapă încă de la primele luni și să devină un proces constant, un ritual desfășurat alături de părinți, pentru că puterea exemplului este acum mai validă ca niciodată. 

Poți să cumperi o periuță de îndată ce apare primul dinte și să o folosești de două ori pe zi, dimineața și seara. Chiar dacă la vârstele foarte mici nu ai mare lucru de periat, e foarte important ca micuțul tău să își deprindă din timp acest reflex de a se spăla pe dinți. În plus, poate fi interesant pentru copii. Mulți își doresc să se perieze singuri pe dinți, dar părinții trebuie să îi urmaresca, să verifice dacă au făcut treabă bună și să îi îndrume. Poți folosi o periuță de dinți cu capătul mic, perii foarte moi. 

Pentru copiii mai mici de 3 ani, pune pastă de dinți fluorurată numai dacă dentistul o recomandă – și aceea în cantități mici, cât un bob de orez. Când copilul tău reușește să își lege singur șireturile, coordonarea și abilitățile lui sunt destul de dezvoltate încât să se poată spală singur pe dinți. Cu fetițele nu prea sunt probleme, dar știu că mamele se plâng frecvent că băieții sunt leneși în ceea ce privește spălatul pe dinți – verificați-i periodic și mergeți cu ei la dentist. Cu siguranță își vor deprinde obiceiurile bune. – Dr. Alexandra Mircea

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te