Homepage  / Advertorial

(P) Piese vestimentare în care merită să investești: 6 exemple

(P) Piese vestimentare în care merită să investești: 6 exemple

de Redactia Tvmania

Atunci când mergem la cumpărături mereu ne atrag atenția colecțiile noi, dar și ofertele de sezon. Astfel, ajungem să cumpărăm unele articole vestimentare, de care nu avem nevoie și pe care le uităm apoi în dulap, fără să le mai purtăm vreodată. Pentru a evita astfel de situații, ar fi indicat să investim în piese vestimentare esențiale, potrivite pentru ocazii diverse. Investind inteligent în garderoba ta, vei putea economisi mai mulți bani și în același timp te vei bucura de outfituri inedite și de piese vestimentare de calitate.

O cămașă albă

O cămașă albă este un must-have în orice garderobă. Aceasta poate fi purtată într-o mulțime de combinații, fiind o piesă vestimentară extrem de versatilă, pe care o poți îmbrăca la foarte multe evenimente. Optează pentru un model clasic, dintr-un material de calitate, care să nu se șifoneze prea ușor. De asemenea, evită modelele de cămăși albe cu broderii, inserții din dantelă sau diferite aplicații. Cu un model clasic vei merge întotdeauna la sigur, deoarece acesta nu se va demoda și va putea fi integrat în diferite outfituri, fără probleme. 

O cămașă albă este perfectă pentru o ținută office, deoarece poate fi asortată perfect cu o fustă creion și cu un sacou. De asemenea, cu o cămașă albă și o pereche de jeanși din denim poți obține rapid un look casual pentru o ieșire în oraș cu prietenii.

O geacă de piele

O jachetă de piele este perfectă pentru oricine, indiferent de vârstă sau de stilul vestimentar. Iar pentru a o putea asorta cât mai ușor cu diferite piese din garderobă, îți recomandăm să investești într-o geacă de piele clasică, fără aplicații sau logo-uri inutile. O jachetă de piele este potrivită pentru toate anotimpurile și întotdeauna te va ajuta să atragi toate privirile.

O rochie neagră

Femeile adoră să se facă remarcate și în același timp să aibă în jurul lor o aură de mister, așa că o rochie neagră ar fi alegerea perfectă pentru un astfel de moment. Însă, atunci când vei alege o astfel de rochie, nu uita să ții cont de evenimentul la care vei participa, astfel încât să știi dacă poți opta pentru o rochie decoltată și mulată, sau pentru una lejeră, scurtă sau lungă. Încearcă să investești într-o rochiță neagră cât mai versatilă, care să fie potrivită oricărei ocazii, fiind ușor de accesorizat.  

O geantă din piele

Din garderoba unei femei nu ar trebui să lipsească o geantă de piele. Aceasta este o investiție inteligentă, de care te vei bucura mult timp. În plus, cu o geantă bine aleasă poți scoate din anonimat o mulțime de ținute banale.  Așa că îți recomandăm să optezi pentru un model simplu, dar elegant, care să ofere o notă de rafinament ținutelor tale. Iar dacă ești o fire practică, ar fi bine să optezi pentru o geantă oversize, mai încăpătoare, în care să îți poți păstra toate accesoriile de care ai nevoie pe parcursul unei zile.

Jeanșii clasici

O pereche simplă de jeanși te va salva întotdeauna în momentele în care ai nevoie de un outfit cool și lejer. Însă, pentru a face o alegere potrivită, ar trebui să investești într-o pereche de jeanși dintr-un denim de calitate, care să nu se decoloreze după prima spălare. De asemenea, niște jeanși simpli, fără tăieturi, capse sau diferite aplicații, vor fi perfecți atât pentru o ținută de birou, alături de o cămașă sau un pulover, cât și pentru o ieșire în oraș, cu pantofi sport și tricouri. 

Pantofi din piele

Pantofii completează perfect orice ținută, așa că ar fi recomandat să investești în încălțăminte de calitate, care să reziste în timp și în care să te simți confortabil. Cu o pereche de pantofi din piele vei atrage întotdeauna toate privirile, iar în același timp, te vei putea bucura de această pereche de încălțăminte mult timp, deoarece pielea este un material flexibil și durabil. Acum, femeile pot alege din multitudinea de pantofi din piele găsiți pe Asortie.ro și pot achiziționa de acolo un model potrivit stilului lor vestimentar.

Așadar, acestea sunt șase dintre cele mai importante piese vestimentare în care ar trebui să investești. Încearcă să optezi pentru piese și accesorii clasice, pe care să le poți purta în diverse combinații, astfel încât să îți fie ușor să le asortezi.

Sursa foto: unsplash.ro

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton