Documentarul explorează modul în care urșii și oamenii au coexistat în ultimele secole în România, Slovenia și Slovacia
Documentarul explorează modul în care urșii și oamenii au coexistat în ultimele secole în România, Slovenia și Slovacia
În 1992, Uniunea Europeană a adoptat o directivă numită Directiva Habitatelor. Pe scurt, aceasta asigură conservarea unei game largi de specii de animale și plante rare, amenințate sau endemice. Aproximativ 200 de tipuri de habitat rare și caracteristice au fost, de asemenea, vizate pentru conservare.
Directiva Consiliului 92/43/ CEE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a faunei și florei sălbatice are ca scop promovarea menținerii biodiversității, ținând seama de cerințele economice, sociale, culturale și regionale. Alături de Directiva Păsări, ea constituie piatra de temelie a politicii europene de conservare a naturii și stabilește rețeaua ecologică Natura 2000 a ariilor protejate la nivelul Uniunii Europene, apărată împotriva dezvoltărilor antropice potențial dăunătoare.
Marile carnivore – fauna emblematică, inclusiv urșii – ar trebui protejate împotriva extincției – acesta este mesajul.
Încă de la Revoluția Industrială, în urmă cu 200 de ani, omul a avut cel mai mare impact asupra tuturor aspectelor legate de mediul natural. Astfel, în multe zone din lume populațiile de animale au avut de suferit sever. Astăzi, eforturile de resălbăticire din Europa pun la încercare disponibilitatea oamenilor și diverselor comunități de a-și împărți „casa” cu marile carnivore precum urșii.
Reîntoarcerea urșilor vorbește despre cel mai captivant și mai controversat program de refacere a faunei sălbatice din istoria Europei: revenirea urșilor în sălbăticie. Aceasta ar putea fi povestea de succes care să demonstreze că suntem pregătiți să împărțim teritoriul cu un prădător pe care înainte l-am vânat până aproape de dispariție, în mai multe părți din Europa. Acum, cercetătorii speră că reintroducerea în sălbăticie a unor exemplare va avea un impact pozitiv asupra întregului ecosistem. Dar oare este Europa cu adevărat pregătită să-și asume responsabilitatea pe care o presupune conviețuirea noastră cu urșii bruni?
În Germania, ultimul urs a fost împușcat în 1835. În Pirineii francezi, urșii au dispărut aproape în totalitate, iar în 1996 guvernul francez a decis să consolideze populația cu un program de introducere a unor exemplare din Slovenia. Acum, aproximativ 50 de urși bruni trăiesc în regiunea muntoasă de frontieră dintre Franța și Spania. Dar conflictele cu populația locală, în special cu crescătorii de oi, cresc. În alte părți ale Europei, urșii bruni revin încet în habitatele lor de odinioară.
Oamenii de știință lucrează împreună cu agenții guvernamentale, însă este o cursă contra cronometru, deoarece biodiversitatea se pierde în întreaga lume. Acest documentar explorează modul în care în Slovenia, România, Polonia, Slovacia, Italia și Franța, oamenii de știință încearcă să înțeleagă nevoile de habitat ale celui mai mare prădător din Europa și să susțină programe de reintroducere în Europa.
În Slovenia, Slovacia și mai ales România, accești urși, precum și lupii și alte carnivore mari, coexistă de secole cu oamenii. Aceste țări au arătat că coexistența poate funcționa și că măsurile tradiționale de protecție pentru animale sunt eficiente.
În România, acesta este un subiect extrem de controversat la noi în țară, mai ales în ultima vreme. Fără a-și cunoaște cu precizie numărul, acesta fiind estimat a fi între 5.000 și 6.500 de exemplare (unele voci susținând că ar fi chiar 10.000), România are cea mai mare populație de urși bruni din Europa.
Ce pot și ce ar trebui să învețe țările în care urșii au dispărut și acum încearcă reintroducerea acestora, de la cele ce au reușit menținerea ori chiar creșterea populației de urs? Odată cu întoarcerea carnivorelor mari, oamenii de știință speră să obțină o mai mare biodiversitate și eterogenitate a habitatelor și un echilibru natural mai mare în ecosistemele din întreaga Europă. Urșii bruni sunt descriși ca o specie umbrelă. Dacă un ecosistem îi poate tolera, atunci este sănătos, suficient de mare și durabil.
Însă, la fel de importantă este întrebarea, ce poate și ce ar trebui România să învețe despre aceste mamifere mari, și care sunt măsurile corecte de protecție a lor, precum și a oamenilor din zonele pe care le impart cu ele?
Întoarcerea urșilor, în premieră pe Viasat Nature luni 17 mai la 18:15, explorează diferitele programe de reintroducere și modul în care coexistența dintre oameni și urși în unele regiuni funcționează de mulți ani. Aflați în acest documentar dacă Europa, unul dintre cele mai industrializate peisaje de pe Pământ, este gata să accepte întoarcerea urșilor bruni.
Nr. de episoade: 1 x 60 min
Genul programului: Documentar/ natură/ istorie
Titlul original: The Return of the Bears
Anul: 2020