Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

(P) Te-ai întrebat vreodată care ar trebui să fie cu adevărat principalele caracteristici ale unui împrumut?

de Redactia Tvmania

Atunci când vrei să faci un credit de nevoi personale, primul lucru la care te gândești este, evident, suma de bani care îți trebuie pentru a-ți duce la bun sfârșit planurile; pentru că fiecare împrumut are, în spate, și o poveste. 

În al doilea rând, este important să-ți evaluezi foarte bine opțiunile și, cei mai mulți consultă membrii familiei sau, după caz, caută pe Internet, întreabă rude ori prieteni referitor la variantele de împrumut disponibile pe piață. Toate acestea, pentru a descoperi care ar fi cele mai avantajoase condiții de creditare, cum ar putea să obțină suma de bani necesară, de la cea mai potrivită entitate financiară, și cât mai repede!

Când ai idei pe care vrei să le pui în aplicare cât mai curând, este foarte posibil să fii tentat să „forțezi” puțin lucrurile, dar apoi urmează întrebarea: „Pot să achit împrumutul cu venitul lunar de care dispun?” Sau: „Care sunt costurile reale ale creditului pe care vreau să-l fac?”

Astfel de detalii sunt foarte importante în momentul în care te decizi că vrei să aplici pentru un împrumut, pe lângă valoarea maximă pe care o poți contracta, rapiditatea cu care poți intra în posesia banilor și condițiile minime de eligibilitate pentru un imprumut.

Însă, înainte de toate, siguranța financiară și transparența creditului sunt  caracteristici care ar trebui să cântărească în alegerea ta. Cu alte cuvinte, reputația, experiența, misiunea și valorile instituției căreia urmează să te adresezi sunt cele mai importante!

Astfel, Provident Financial România, instituție financiară nebancară ce funcționează după un model de afaceri britanic și există la noi în țară încă din anul 2006, a creat special pentru clienții săi pagina Provident.ro Transparent. 

„Credem în transparență și, de aceea, este una dintre valorile noastre de bază. Credem, în același timp, și că este de datoria noastră să explicăm acolo unde lucrurile nu sunt atât de ușor de înțeles, să clarificăm acolo unde prea multă informație este, de fapt, prea puțină și să ne deschidem larg porțile astfel încât oamenii să ne înțeleagă și să ne cunoască mai bine.”

„Așa s-a născut Provident Transparent, un demers prin care ne dorim să oferim acces tuturor la informații despre cine suntem noi, care este modelul nostru de business, care sunt costurile și din ce sunt compuse, cum sunt oamenii care lucrează în această companie și cum ne implicăm în comunitate, în proiecte despre care simțim că pot aduce o schimbare în bine. Și, da, încercăm să lămurim și misterul DAE, acest Triunghi al Bermudelor din piața financiară.”

Mai mult decât atât, în 2013, Provident a lansat un program de Siguranță Financiară și susține totodată Creditarea Responsabilă, care să nu implice riscuri privind achitarea ratelor (supraîndatorare). Cu alte cuvinte, la Provident ai garanția seriozității, a transparenței în contracte, beneficiezi de informații clare și precise, astfel încât să iei cea mai potrivită decizie în ceea ce privește creditul tău.

Pentru un împrumut pe termen scurt sau mediu, cu sume cuprinse între 500 și 20.000 de lei, condiții minime de aplicare și cu posibilitatea acordării în maximum 48 de ore, completează formularul disponibil pe site-ul Provident.ro și vei fi contactat telefonic în cel mai scurt timp de către companie. De asemenea, poți apela unul dintre numerele cu tarif normal  021 9877 sau 021 275 75 75.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te