Autoritățile responsabile se eschivează când sunt trase la răspundere pentru ce se întâmplă în țară, nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru munții de gunoaie și apele murdare, nu se acordă amenzi, nu se ia atitudine.
„O mare de peturi pe un lac de munte, noxe și otrăvuri aruncate în aerul pe care îl respirăm, munți de gunoaie la marginea orașelor, ape otrăvite cu inconștiență sub privirile nepăsătoare ale autorităților. Este imaginea unei Românii sumbre la mijloc de 2018. În fiecare an, peste 25.000 de români mor din cauza poluării. Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul reciclare, nu avem educație ecologică și până acum nu ne-a pedepsit nimeni. Avem în schimb politicieni care de aproape 30 de ani n-au făcut nimic pentru mediu. Iar pentru nepăsarea lor și a noastră, a tuturor, Uniunea ne va trage la răspundere, iar România riscă să plătească, în curând, sute de mii de euro pe zi pentru că își bate joc de mediu!”, a declarat Alex Dima.
Telespectatorii sunt invitați duminică să descopere care este situația pe teren, să vadă locurile în care a călătorit Alex, cum se raportează autoritățile la acest probleme, ce răspuns au la întrebările lui Alex, dar și ce spun oamenii care trăiesc în zonele poluate.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3