Homepage  / Știri / Televiziune

„Parazit”, adică Oscarul de anul acesta și Palme d’Or-ul de anul trecut, va fi în mai și pe micile noastre ecrane

„Parazit”, adică Oscarul de anul acesta și Palme d'Or-ul de anul trecut, va fi în mai și pe micile noastre ecrane
6

de Redactia Tvmania

Filmul lui Bong Joon Ho „Parazit” / „Parasite” (2019), prima peliculă coreeană care a câștigat Oscarul pentru cel mai bun film și cel pentru cel mai bun film într-o limbă străină, va fi difuzat și la noi de Film Now.

Parasite3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Conform programului postului Film Now pe luna mai, pe data de 16 mai, de la ora 21.25, canalul de filme de la RCS & RDS va difuza „Parazit”, regizat de Bong Joon Ho. Este prima televiziune română care reușește să aibă în grilă pelicula deținătoare de Oscar, care nu a mai putut fi văzută până acum pe micul ecran, decât prin intermediul platformei americane Hulu. În luna mai, filmul va avea o singură difuzare, dar, pentru TVmania, Film Now a confirmat faptul că are licența de difuzare pentru „Parazit” până la sfârșitul anului și că va fi difuzat în fiecare lună până atunci.

„Parazit” a intrat în exclusivitate mondială pe Hulu pe 8 aprilie 2020. Moment în care foarte mulți dintre abonații platformei de streaming și-au arătat nemulțumirea pe platformele de socializare pentru faptul că sunt obligați să urmărească un film în altă limbă decât engleza, scria CNN la acea dată. „Nu e în engleză, nimeni nu vrea să vadă un film în care trebuie să citești subtitrările pentru a înțelege ce se întâmplă”, explica un abonat Hulu pe Twitter. Căruia contul oficial de Twitter al Hulu i-a răspuns imediat: „Dacă nu vreți să citiți subtitrările, puteți învăța oricând coreeana!”. „Războiul” a continuat. Un alt abonat a postat un comentariu în care spunea spunea că „Parazit” este un „film patetic”. „Sau așa cum ne place nouă să-l numim este «CEL MAI BUN FILM»”, a replicat Hulu.

În ciuda acestor șicane pe rețelele de socializare, Hulu a dat lovitura. La o săptămână după ce a intrat pe platformă, gigantul de streaming a confirmat pentru IndieWire că în numai 7 zile, „Parazit” a devenit cel mai vizionat film independent sau străin din toate titlurile valabile pe Hulu și s-a plasat pe locul al doilea din toate filmele de pe platformă.

Puteți vedea aici trailer-ul filmului „Parazit”:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton