Mondena de 29 de ani, care e singură de când i-a zis adio actorului Doug Reinhardt, vrea un iubit care să nu fie celebru şi care să se simtă bine în afara luminii reflectoarelor, relatează FemaleFirst.co.uk.
Ea a recunoscut că îi e foarte greu să întreţină o relaţie sub ochii lacomi ai tabloidelor şi ar vrea o idilă mai discretă.
„E foarte greu, în situaţia mea, doar să fii într-o relaţie, deoarece atât de multe vin la pachet cu asta. Mass-media inventează constant tot felul de poveşti şi nu ştii dacă poţi să ai încredere într-un tip faimos”, a explicat ea.
„Aş prefera să fiu cu cineva care nu e cunoscut – cred că mi-ar fi mult mai uşor”, a continuat Paris, care a menţionat că deşi e singură, e mai fericită ca oricând, deoarece are mai mult timp pentru ea şi pentru cei dragi.