Modifica setarile cookie
Homepage  / Ultimul număr

Paste la Ierusalim

de Redactia Tvmania

Pentru Oana Cuzino, Pastele inseamna mai mult decat haine noi si o masa plina de mancaruri variate, iar anul acesta familia ei va trai cea mai importanta sarbatoare crestina din suflet, la Ierusalim.

Cum poate arata Pastele in familia unui doctor adept al vietii sanatoase? Probabil va inchipuiti sarbatori pascale cam fade: masa e plina doar cu salata si ceapa verde, obiceiurile traditionale trec pe planul doi si despre mers la biserica nu prea poate fi vorba. Poate doar despre un „Hristos a inviat!”, spus la telefon familiei, intre doua ture de salon.
Cand vine vorba despre Oana Cuzino, aceasta imagine este cum nu se poate mai gresita. Medicul care ne raspunde la intrebarea „Ce se intampla, doctore?”, pe Pro TV, se bucura de sarbatori pascale adevarate. Vopseste oua cu fetita ei (Naomi), gateste si anul acesta va sarbatori Invierea Domnului la Ierusalim.

Peste hotare
Anul acesta, Oana isi doreste sa petreaca Pastele pe meleaguri straine. Nu e prima data: a mai fost in Grecia, unde a ramas impresionata de fastul, credinta si spectacolul religios la care a asistat. „Ierusalimul mi se pare un loc superb si potrivit pentru a sarbatori Invierea lui Iisus. Am mai fost acolo de cateva ori si este un loc in care ti se taie rasuflarea de multe ori, de atata frumusete si istorie”.
Chiar daca va fi plecata, vedeta de 37 de ani are planuri culinare bine puse la punct: pentru ca nu le plac mancarurile pe baza de miel si ficat („sunt foarte grele”) si pentru ca in casa nu se fac excese culinare („nu dau ocazia”), Oana spune ca profita de „abundenta de «verde» si atunci gatesc mancare de urzici si spanac, preferatele fetitei mele”. Dar nu se da in laturi de la a umple masa cu „oua, branza, ceapa verde, salate din legume proaspete si frunze verzi, ciorba de loboda si pasca”.

Amintiri din copilarie
Cand era mica, Oana isi petrecea Pastele la bunica ei, in vacanta. „Cea mai pregnanta dintre amintiri imi este impartasania si an de an mergeam cu bucurie la acest eveniment, datorita faptului ca treceam pe sub masa cu pasca, cozonacii sfintiti si alte bunatati si primeam acea lingurita de vin de la preot, care – desi avea un gust acru si cam ciudat – noua ni se parea un adevarat elixir!”, isi aminteste aceasta.
Si acum se respecta traditii pascale in familia vedetei. Ouale colorate sunt o constanta anuala: „este un prilej excelent pentru Naomi sa-si exercite talentul artistic! Chiar daca ne ies patate, le salveaza fetita mea cu vopsele, pensule, carioci si markere speciale. Anul trecut, insa, am lasat cosuletele afara, la uscat, si unul din catei le-a mancat in cateva minute pe cele mai frumoase, asa ca anul acesta vom fi mai precaute”. Oana spune ca nu pune pret pe obiceiul cam comercial de a-i innoi garderoba fetitei ei, de Paste: chiar daca iepurasul le aduce bucurie copiilor mici, nu trebuie uitata „adevarata semnificatie a celei mai mari sarbatori crestinesti prin acest aspect pur comercial”.

de Monica Popescu

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te