Modifica setarile cookie
Homepage  / Televiziune

Patrizia Paglieri, declarații despre Asia Express: ”Este prima emisiune la care particip pe care o voi urmări”

de Ioana Maria,

Au mai rămas doar câteva zile până când mult așteptatul show-ul de la Antena 1 va începe. Premiera sezonului 4 Asia Express are loc pe 18 septembrie, de la 20:00, pe Antena 1, iar vedetele sunt nerăbdătoare să revadă ,,experiența vieții lor” derulată pe micile ecrane.

Patrizia Paglieri, unul dintre cei mai cunoscuți bucătari chefi din România ce face echipă pe Drumul Împăraților cu fiul ei, Francesco, a mărturisit că Asia Express este primul show televizat în care a participat și pe care vrea cu tot dinadinsul să îl urmărească.

”Până acum nu m-am uitat la emisiunile în care am fost invitată. Dar de data aceasta  sunt atât de curioasă să văd prin ce provocări au trecut și celelalte echipe, să îmi amintesc de toate locurile prin care am fost, încât vreau neapărat să mă uit la fiecare ediție!”, a declarat aceasta.

În timpul competiției, la finalul fiecărei zile, Patrizia și Francesco povesteau despre peripețiile prin care au trecut în cursa celui mai dur reality-show. Locurile inedite pe care le-au văzut și experiențele trăite împreună sunt o amintire frumoasă, iar acum amândoi sunt nerăbdători să își urmărească parcusul pe Antena 1, de data aceasta din postura de telespectatori.

Gata să-și testeze limitele, Patrizia și Francesco au trecut prin nenumărate provocări încă din prima etapă a show-ului.

Spre bucuria celor din fața micilor ecrane, prima săptămână de difuzare va avea 5 ediții consecutive. Marea premieră a sezonului 4 Asia Express poate fi urmărită sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie, de la 20:00 și luni, marți și miercuri, 20, 21 și 22 septembrie, de la 20:30.

Într-o experiență inedită, cele 9 perechi de vedete ce au acceptat provocarea plină de suspans a competiției se vor întrece în aventura vieții lor, într-un sezon cum nu a mai fost altul!

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Cine sunt concurenții Asia Express, sezonul 4

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi care se vor lupta pentru amuleta de 30.000 de Euro în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te