În Vinerea Mare, invitat în cadrul emisiunii ”Star Special”, difuzată de la ora 14.30 este profesorul Gheorghe Mencinicopshi, care va oferi alternative sănătoase la preparatele tradiționale de Paște și chiar variante vegetariene ale unor mâncăruri îndrăgite de români. Alături de el vor fi Carmen Brumă, Adina Halas, Vica Blochina și alte nume cunoscute din showbiz, care vor dezbate pe tema alimentației din zilele de sărbătoare și vor oferi trucuri și soluții pentru a evita eventualele neplăceri.
Tot în Vinerea Mare, emisiunea „Răi da’ buni”, prezentată de Mihai Morar va difuza de la ora 19.45 un interviu realizat, în biserică, cu Ozana Barabancea și părintele Visarion, iar în cea de-a doua parte vor fi prezente unele dintre cele mai îndrăgite doamne ale muzicii românești: Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Maria Dragomiroiu.
Seara de vineri continuă cu un interviu inedit cu Mirela Vaida realizat în cadrul emisiunii ”Agenția VIP”, prezentată de Cristi Brancu, alături de Bianca Sârbu.
Surprizele se țin lanț și în Sâmbăta Mare. Carmen Tănase, una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la noi, a cărei dragoste pentru animale este deja celebră, spune poveștile impresionante ale celor 11 suflete pe care le crește în propria casă, în cadrul emisiunii ”Stăpânii vedetelor”, difuzată de la ora 13.00. Și pentru că iubitorii de animale le consideră pe acestea parte din familie, nu puteau lipsi nici sfaturile despre alimentația și îngrijirea animalelor de companie în perioada sărbătorilor.
Pregătirile de Paște vor continua sâmbătă cu o ediție specială a emisiunii ”Star Chef”, difuzată de la ora 16.30, când Oana Radu și Nicolai Tand îi vor întâmpina pe telespectatori cu o mulțime de surprize. Cei doi organizează o competiție culinară între artiști. Căpitani de echipă vor fi Laura Lavric și Constantin Enceanu care, cu multă voie bună, se vor întrece în a face drob și a vopsi ouă.
În Noaptea de Înviere, nume cunoscute din showbiz vor povesti, la ”Dosarele VIP” cu Cristi Brancu și Dan Capatos, propriile experiențe memorabile trăite în pelerinajele la Ierusalim, dar și experiențele și minunile pe care alte vedete le-au trăit.
Duminică, în prima zi de Paște, Oana Turcu are, începând cu ora 15.00, un invitat surpriză, pe Dan Negru, care dezvăluie multe întâmplări de neuitat din carieră, dar vorbește și despre familia sa frumoasă, pe care o consideră ieșită din tiparele lumii mondene în care el se învârte.
Imediat după aceea, startul petrecerii se dă în cadrul ediției de sărbătoare a emsiunii ”Star Chef”, când Nicolai Tand și Oana Radu îi vor avea alături pe Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Mioara Velicu, Gelu Voicu și alte nume cunoscute și apreciate ale muzicii populare românești. Nu doar telespectatorii vor avea parte de surprize, ci și invitații. Iepurașul va veni în platoul emisiunii și le va aduce daruri tuturor celor prezenți.
Seara se încheie tot cu un chef de zile mari, când la ”Party like a star” vor cânta și vor dansa pe ritmuri tradiționale românești Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mâțu Stoian, Niculina Stoican și alte voci îndrăgite de pe plaiurile mioritice.
Distracția și voia bună vor continua și-n cea de-a doua zi de Paște. Muzica, dansul și preparatele tradiționale românești nu vor lipsi. Începând de la ora 19.45, în cadrul emisiunii ”Răi da’ buni” , Mihai Morar îi va întâmpina pe telespectatori alături de Constantin Enceanu, Elena Merișoreanu, Ștefania Rareș, Saveta Bogdan care vor interpreta unele dintre cele mai apreciate piese din repertoriu.
Seara de luni va continua cu muzică de petrecere. Jean de la Craiova, Adi de la Vâlcea, Daniela Gyorfi și alți invitați surpriză vor fi alături de Cristi Brancu și Bianca Sârbu la ”Agenția VIP”.