Scenariul, care este scris, de asemenea, de Andrei Tănase, ne-o înfățișează pe Vera (Cătălina Moga), care este veterinar la o grădină zoologică din provincie. În urma unei tragedii petrecute în familia lor, Vera s-a înstrăinat de soțul ei, Toma (Paul Ipate). Când află, însă, că acesta o înșală, femeia are o reacție emoțională intensă, care duce la evadarea Rihannei, o tigroaică pe care grădina zoologică tocmai a achiziționat-o. În timp ce tot orașul pleacă într-o cursă disperată după impresionantul animal, Vera trece printr-o mulțime de întâmplări care îi schimbă total felul de a vedea lumea.
Regizorul Andrei Tănase, care debutează în lung-metraj cu acest film, a povestit pentru site-ul menționat că filmul este inspirat dintr-un caz real petrecut în 2011 la Sibiu. Din neatenția unui îngrijitor de la grădina zoologică, o tigroaică a scăpat din cușcă și a început să rătăcească prin împrejurimile orașului. După câteva ore, animalul a fost împușcat de unul dintre vânătorii porniți pe urmele sale. Regizorul a spus că a fost cutremurat și extrem de întristat la început, văzând la știri imaginile trupului fără viață al tigroaicei, aruncat în portbagajul unui camion vechi, în timp ce trecătorii făceau fotografii. Ulterior, a mai spus acesta, a înțeles că acea tigroaică, închisă toată viața într-o cușcă de la zoo, avusese parte, probabil, de singurele ore de libertate din viața ei, înainte de-a fi împușcată. „A respirat aerul proaspăt din pădure și a murit liberă”, a mai spus cineastul.
La rândul său, producătoarea Anamaria Antoci a declarat pentru cineuropa.org că cel mai provocator aspect al filmului este lucrul cu un tigru adevărat, care va fi adus din Franța. „Vom lucra însă cu unul dintre cei mai renumiți dresori de feline mari din lume, Thierry Le Portier, care a lucrat la producții celebre, precum «Gladiatorul» și «Viața lui Pi»”, a mai spus aceasta.
Filmările sunt programate pentru perioada iulie-august, vor avea loc în București și Târgu Mureș și vor dura 26 de zile. Filmul este produs de Anamaria Antoci și Irena Isbășescu prin casa de producție Domestic Films, dar și de o companie din Franța și de una din Grecia. Imaginea sa va fi semnată de directorul de imagine Barbu Bălășoiu („Sieranevada”).
Sursa foto: Instagram