Homepage  / Știri

Paul McCartney şi Heather Mills au făcut pace

Paul McCartney şi Heather Mills au făcut pace

de Redactia Tvmania

Fostul membru al trupei The Beatles şi fosta lui nevastă, Heather Mills, au reuşit să treacă peste divorţul scandalos de acum doi ani şi au decis să petreacă din când în când un timp împreună, de dragul fiicei lor Beatrice, în vârstă de şase ani, susţine presa britanică.

Cuplul s-a separat în 2006, după patru ani de căsătorie, dar divorţul s-a pronunţat doi ani mai târziu, pentru că lupta pe avere a fost dură. Sir Paul a fost obligat să îi plătească, după o negociere intensă,  48.6 milioane de dolari celei de-a doua neveste (deşi ea dorea 200 de milioane din averea de peste 700 de milioane), însă relaţiile dintre cei doi au rămas îngheţate.

În ultima vreme însă, relaţiile dintre cei doi s-au îmbunătăţit considerabil: cei doi nu-şi mai trimit copilul în vizită unul la celălalt prin intermediul bonelor sau prietenilor, ci au decis că pot să dea ochii unul cu celălalt şi chiar să bea un ceai împreună.

Ambii soţi şi-au refăcut viaţa după divorţ: McCartney (68 de ani) se întâlneşte, din 2007, cu Nancy Shevell (membră în conducerea unei companii de transport), în timp ce Heather (42 de ani) are, din 2008, o legătură cu antrenorul personal Jamie Walken.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton