Homepage  / Seriale

Paul Wesley va debuta ca regizor cu un episod din „Jurnalele vampirilor”

Paul Wesley va debuta ca regizor cu un episod din „Jurnalele vampirilor”

de Redactia Tvmania

Actorul american Paul Wesley (31 de ani) va regiza un episod din seria a cincea a producţiei „Jurnalele vampirilor” (al 18-lea), în care joacă rolul vampirului Stefan Salvatore, scrie buzzfeed.com.

„Este o onoare şi colegii mei din distribuţie mă sprijină cât pot de mult, le sunt foarte recunoscător”, a spus Wesley care va deveni astfel primul actor din serial care va sta şi în scaunul regizoral.

El îşi dorea de ani de zile să încerce şi regia şi a petrecut un an întreg pregătindu-se alături de alţi regizori, de la care a învăţat meserie.

Primul sezon din „Jurnalele vampirilor” a fost difuzat la noi deja de Pro Cinema şi va putea fi văzut din 17 februarie, de la ora 21.00, la Diva Universal, iar la americani e difuzat momentan sezonul 5.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton