Cea de-a doua gală live a show-ului de la “Antena 1” a adus-o pe Paula Seling în ingrata situaţie de a fi nevoită să aleagă între două grupuri din categoria sa, ajunse ambele la duel.
Momentul deciziei s-a dovedit la fel de greu şi pentru concurenţi, şi pentru mentor, iar Paula nu şi-a putut stăpâni lacrimile, plângând în hohote alături de cei de la T&L şi X-treme.
Deşi această rară situaţie a determinat-o, iniţial, să refuze să se pronunţe, ea ales, în cele din urmă, grupul T&L. Nu a ajutat-o nici faptul că părerile colegilor ei, Mihai Morar şi Adrian Sînă, nu au coincis, aşa că Paulei i-a revenit votul decisiv.
Două momente cruciale în două săptămâni
“Nici măcar nu am auzit cum aţi cântat, la starea în care sunt acum”, a spus, emoţionată, jurata, înainte de a da un verdict. Fetele de la X-treme au părăsit, astfel, competiţia pentru premiul de 200 de mii de euro.
Pentru a doua săptămână consecutivă, Seling a fost mentorul cel mai greu încercat, după ce, în prima gală live, tot votul ei a consfinţit eliminarea lui Cristian Parmac şi victoria lui Ovidiu Nae la duel.
Pentru duelul din acest weekend, grupul T&L a ales piesa “Empire State of Mind” (Jay-Z & Alicia Keys), iar cele trei fete de la X-treme au cântat “Hush Hush” de Pussycat Dolls.