Finala Eurovision se transmite în direct la TVR 1, TVR HD, TVR+, TVR Internaţional, de la ora 22.00.
Paula Seling şi Ovi au trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală a concursului, care s-a desfăşurat pe scena B&W Hallerna din Copenhaga.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=kqzsGiJJdVk[/youtube]
Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), concurează în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa „Miracle”, compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.
Show-ul de două ore de la B&W Hallerne de joi, 8 mai, s-a încheiat cu calificarea a încă zece ţări în finala Eurovision. Astfel, în ordine aleatorie, Elveţia, Slovenia, Polonia, România, Norvegia, Grecia, Malta, Belarus, Finlanda şi Austria completează lista celor 10 melodii calificate după prima semifinală (Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaijan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda şi Islanda). Mai intră în concurs, direct în finală, Germania, Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie şi ţara gazdă, Danemarca.
Paula şi Ovi au mulţumit românilor de pretutindeni pentru susţinere, pentru încrederea acordată lor şi pentru faptul că i-au votat. „Voturile voastre ne-au adus mai aproape de împlinirea miracolului. Împreună suntem TeamMiracle. Am avut emoţii cât casa, dar a fost minunat pe scenă. Am simţit susţinerea voastră, a tuturor! Tocmai de aceea vă mulţumim din inimă. Ne dorim să ne fiţi alături sâmbătă seară!”, a spus Paula Seling imediat după ieşirea de pe scenă.
Ovi, relaxat, încrezător, a ţinut să sublinieze totuşi fiorul pe care l-a simţit în faţa publicului de la B&W Hallerne. „E fantastic să fii în faţa atâtor oameni ridicaţi în picioare, dansând, bucurându-se de muzică. Mai ales atunci când muzica este a ta. A fost superb pe scenă, iar pentru noi a fost cu totul special, miraculos, să vedem oameni din atât de multe ţări vibrând şi cântând piesa noastră – Miracle. Competiţia continuă însă şi sâmbătă, când avem cea mai grea confruntare. Vă mulţumim că ne-aţi votat şi sperăm că v-am convins să faceţi acelaşi lucru şi sâmbătă. Fiţi alături de noi şi votaţi-ne pe 10 mai în finala Eurovision!”, a declarat şi Ovi aseară.
Astăzi, 9 mai, Paula şi Ovi au plecat de dimineaţă la repetiţii, în această seară urmând să aibă loc unul dintre cele mai importante momente ale Eurovision 2014: repetiţia în regim de direct, în care juriile de specialitate notează evoluţiile tuturor concurenţilor din finală. Votul lor contează în proporţie de 50%, la fel ca şi votul publicului, care se va exprima mâine seară, în cadrul spectacolului televizat.